Știri

Răsturnare de situație în cazul tânărului împușcat în cap de un polițist. Agentul, acuzat de OMOR

Apar noi informații în cazul tânărului împușcat accidental în cap de un polițist de la Rutieră, în Vaslui.

UPDATE: Conform Digi 24, procurorul care se ocupă de acest caz a schimbat încadrarea polițiștului de la ucidere din culpă la omor. Agentul a fost suspendat din funcție.

Stire initiala

Victima, care a decedat din cauza rănii, este nepotul fostului șef al Biroului Rutier Vaslui, Iulian Munteanu. Pe de altă parte, agentul căruia i s-a descărcat arma ar fi contribuit la demiterea subcomisarului.

Surse din rândul anchetatorilor, citate de Mediafax, arată că victima, Adrian Munteanu, este nepotul fostului şef al Biroului Rutier Vaslui, Iulian Munteanu.

De asemenea, Mihai Vizitiu, poliţistul a cărui armă a provocat decesul tânărului este tocmai agentul care l-ar fi denunţat la DNA pe subcomisarul Munteanu, pentru corupţie, mai arată sursele citate.

Ancheta în cazul tânărului împuşcat a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, care vor face încadrarea juridică a faptei în urma stabilirii împrejurărilor în care s-a produs moartea lui Adrian Munteanu.

Iulian Munteanu şi-a pierdut funcţia de şef al Biroului Rutier Vaslui, fiind arestat o vreme pentru fapte de corupţie, printre denunţătorii săi fiind agentul Mihai Vizitiu.

Procesele sale verbale au cântărit decisiv în arestarea acestuia, iar dosarul de corupție în care Munteanu este cercetat se află pe rol la Tribunalul Vaslui.

Reamintim că Adrian Munteanu era urmărit joi de polițiștii de la Rutieră, aceștia având informații cum că bărbatul conducea deși avea permisul suspendat.

El era cercetat în mai multe dosare, pentru încălcarea legislației rutiere.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta, a spus că incidentul s-a petrecut în zona industrială a municipiului Vaslui, rănitul fiind preluat de un echipaj medical.

Bărbatul aflat la volanul unui autoturism, la vederea maşinii de poliţie a efectuat manevra de mers înapoi, după care a coborât din maşină şi a încercat să fugă. Colegul nostru a mers după bărbat şi l-a somat să se oprească, avertizând că va face uz de armă.

La un moment dat, bărbatul a fost prins de umeri pentru a fi imobilizat de poliţist, moment în care arma s-a declanşat accidental, rănindu-l pe bărbat în zona capului. Acesta a fost preluat de un echipaj medical”, a declarat, pentru AGERPRES, Silvia Manta.

Citește mai multe despre acest subiect aici!

Acest articol a fost actualizat la: 2018-03-16T13:04:31+02:00 13:04

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More