Reacția lui Klaus Iohannis, după victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare de felicitare lui Donald Trump, după câștigarea alegerilor parlamentare de către acesta.

Șeful statului român a subliniat în scrisoarea sa „angajamentul ferm al României de a aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul securităţii şi de a continua să acţioneze, în calitate de aliat şi partener strategic de încredere al SUA, conştient de toate implicaţiile care decurg din această postură”.

Citește și: Rezultate finale alegeri America: Donald Trump este noul președinte

Citește și: Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump, pentru victoria din alegeri

Iohannis a mai transmis, în mesajul său, şi că dimensiunea de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, caracterizată de o cooperare continuă şi aprofundată, a înregistrat numeroase succese şi a permis României să acţioneze astăzi ca furnizor de securitate în regiune, în Europa, şi nu numai.

„România este pe deplin conştientă de responsabilităţile care provin din calitatea de aliat şi partener strategic al SUA”, se mai arată în scrisoare.

Mesajul Preşedintelui Iohannis mai arată că România înţelege pe deplin să contribuie la eforturile comune menite să promoveze stabilitatea şi securitatea în regiune şi la nivel global şi subliniază că‎ România este pregătită şi capabilă să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul securităţii”.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a accentuat şi importanţa dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic cu SUA, care „oferă oportunităţi de a aduce mai multă prosperitate, în beneficiul ambelor naţiuni” şi a exprimat „întreaga disponibilitate de a conlucra cu noul preşedinte american în promovarea obiectivelor comune şi a unei relaţii transatlantice puternice şi dinamice, arătând că SUA poate conta pe sprijinul ferm al României în promovarea democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept”, scrie news.ro.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More