Categorii Știri

Referendumul din Ungaria, invalidat. Reacția lui Viktor Orban

Referendum Ungaria: Potrivit Biroului Electoral din Ungaria, citat de EFE, rata participării la vot a fost de 43,23%, sub pragul obligatoriu de 50%, iar după numărarea a 94% din voturi, „nu” a obținut 98,24%.

 

Parlamentarul Fidesz Gergely Gulyas a declarat că până la 45% dintre cetăţenii maghiari cu drept de vot s-au prezentat duminică la urne, potrivit exit-poll-urilor.

Premierul ungar Viktor Orban, susținător al referendumului, a declarat că va înainta Parlamentului o propunere de amendament constituţional în legătură cu rezultatul referendumului privind cotele de imigranţi, relatează MTI.

Cu o zi înaintea referendumului, premierul maghiar a lansat un apel la mobilizarea alegătorilor la urne pentru a respinge cotele de migranţi stabilite de Uniunea Europeană, el susţinând că cetăţenii au datoria de a ajuta executivul să lupte cu metodele liberale eşuate ale elitei de la Bruxelles.

„Migraţia în masă fără control înseamnă o ameninţare reală, care pune în pericol modul de viaţă european paşnic şi sigur. Depinde de noi, cetăţenii europeni, să aducem Europa înapoi la raţiune sau să o lăsăm să se dezintegreze”, a spus premierul în ajunul referendumului.

Apelul lui Orban a avut loc în contextul în care un sondaj de opinie dat publicităţii sâmbătă indica faptul că prezenţa la referendum ar putea fi de 46%, după ce în urmă cu o lună prezenţa scontată la vot era de 54%. Însă, pentru ca referendumul să fie validat, este necesară participarea la scrutin a cel puţin 50% plus unul dintre cei 8,27 de milioane de cetăţeni cu drept de vot.

Întrebarea la care cetăţenii din Ungaria au fost chemaţi să răspundă la urne este: „Vreţi ca Uniunea Europeană să poată să impună aşezarea obligatorie a unor cetăţeni care nu sunt ungari în Ungaria, fără aprobarea Parlamentului?”.

Prin referendumul de duminică, Viktor Orban, aflat la jumătatea celui de-al treilea mandat de premier, vrea să obţină sprijinul populaţiei pentru oprirea afluxului de migranţi musulmani pe teritoriul european, argumentând că aceştia ameninţă identitatea creştină şi cultura Ungariei şi Europei.

În opinia sa, Uniunea Europeană are nevoie să îşi consolideze frontierele pentru a-i ţine pe migranţi afară, aşa cum a făcut Ungaria anul trecut, când autorităţile maghiare au construit garduri la frontiera de sud cu Serbia şi Croaţia. Viktor Orban a sugerat săptămâna trecută că blocul comunitar trebuie să construiască un „oraş uriaş pentru refugiaţi” pe teritoriul libian, unde migranţii ar urma să fie deportaţi din Europa, tocmai pentru a-şi depune acolo cererile de azil.

Aproape 400.000 de migranţi au traversat Ungaria anul trecut, în drum către Europa de Vest. Însă gardul de sârmă ghimpată, atât de criticat, şi noua politică de expulzare s-au dovedit eficiente. În primele patru din cele cinci săptămâni ale lunii septembrie, poliţia a raportat că niciun migrant nu a trecut frontiera în 12 zile consecutive. Ungaria a acordat anul trecut azil unui număr total de 508 refugiaţi, iar anul acesta se aşteaptă un număr similar.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More