Știri
Robert Negoiţă, audiat la Parchetul ICCJ în dosarul care privește un posibil plagiat
Robert Negoiţă a venit miercuri la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul privind un posibil plagiat al primarului Sectorului 3, potrivit news.ro.
Edilul Sectorul 3, Robert Negoiţă, a fost citat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) pentru a da declaraţii în dosarul penal care se fac cercetări legate de faptul că ar fi plagiat în lucrarea de doctorat intitulată „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social”.
Robert Negoiţă a declarat, la intrarea în sediul PICCJ, că a fost deschis un dosar, dar că nu este vorba de fapte penale.
“Nu e cazul de aşa ceva. Că e un dosar în care se fac cercetări… Vorbim când o să ies”, a spus Negoiţă.
Dosarul a fost deshis în 4 august, după ce Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 s-a sesizat din oficiu, iar în aceeaşi zi, procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus preluarea de către PICCJ a dosarului în care se fac cercetări privind posibila încălcare a regimului proprietăţii intelectuale, respectiv a drepturilor de autor, de către Robert Negoiţă.
Comisia de etică a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat şi a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor, declara, în 24 iulie, pentru News.ro, Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
Robert Negoiţă a scris, pe pagina sa de Facebook, că nu regretă dacă îi va fi retras titlul de doctor, ci faptul că s-a lăsat tentat, în trecut, de „moda” titlurilor academice, fiind un episod pe care şi-l asumă şi din care a învăţat o lecţie importantă, respective că “singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă”.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (44 de ani), a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în 2012, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar teza sa a fost coordonată de prof. univ. dr. Ioan Dascălu, care este conducător de doctorat asociat la Academia de Poliţie şi fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bioterra.
Teza care i-a adus lui Robert Negoiţă titlul de doctor în Ştiinţe Juridice este plagiată de la prima până la ultima frază, fiind copiată integral din surse care sunt disponibile, majoritatea, pe internet, scria jurnalista Emilia Şercan într-un articol publicat pe 30 mai în PressOne. Ea a prezentat, în facsimil, lucrarea lui Negoiţă şi textele din care acesta a copiat – articole de presă apărute pe diverse site-uri, analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu sau chiar referate şcolare.
Teza de doctorat a lui Robert Negoiţă se intitulează „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social” şi, deşi abordează un subiect pur economic, lucrarea a fost susţinută la Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
Robert-Sorin Negoiţă este primar al Sectorului 3 din 2012. Şi-a început cariera politică în 2004, când s-a înscris în PSD. A fost, pe rând, vicepreşedinte al Tineretului Social Democrat, vicepreşedinte al PSD, secretar executiv al PSD, preşedinte al PSD Ilfov şi preşedinte al PSD Sector 3. Acum este secretar regional PSD pe regiunea Bucureşti-Ilfov, după ce, la începutul anului, i-a cedat Gabrielei Vrânceanu Firea conducerea organizaţiei Bucureşti.
La scurt timp după intrarea în politică, numele său a început să apară în topul celor mai bogaţi români. În jurul afacerilor sale au existat însă mai multe controverse, legate de datorii către bugetul de stat. În 2009, acestea erau evaluate la aproximativ 28 de milioane de euro. De altfel, Fiscul i-a scos o serie de proprietăţi la vânzare, în 2011 şi în 2014, pentru a acoperi sumele datorate statului. La jumătatea lunii mai, Robert Negoiţă figura în fruntea listei de datornici publicată de ANAF, cu suma de 232 milioane de lei.
Numele lui Robert Negoiţă a apărut în legătură cu mai multe dosare penale. Unul dintre aceste dosare este „Sex cu fotomodele”, în care el a fost audiat ca martor. În urmă cu patru luni, DNA a anunţat că a început urmărirea penală împotriva lui Robert Negoiţă pentru evaziune fiscală în formă continuată.
Robert Negoiţă a terminat liceul la vârsta de 31 de ani, în 2003. „Eram prea preocupat să fac bani, decât să mă ocup de şcoală. Cred că la BAC am avut nota 8… Nu-mi mai amintesc”, declara el în 2011, pentru Evenimentul zilei.
În 2004, Negoiţă s-a înscris la două facultăţi, potrivit propriului CV: Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra, pe care a terminat-o în trei ani, şi Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional de la Universitatea Româno–Americană, absolvită în 2008.
După un an de la terminarea celei de-a doua facultăţi, în 2009, Negoiţă era înscris la doctorat la Academia de Poliţie. În CV-ul său nu este însă menţionată absolvirea vreunui program de Master. În România, după adoptarea, în 2006, a sistemului de învăţământ Bologna, diploma de Masterat este o condiţie obligatorie pentru înscrierea la doctorat.