Connect with us
România U21 merge la EURO 2019: „Azi am scris istorie”

Știri

România U21 merge la EURO 2019: „Azi am scris istorie”

După 20 de ani în care selecționata României a lipsit de la competițiile importante, Selecționata României de fotbal sub 21 de ani s-a calificat la Campionatul European.

„Învăţam istorie la şcoală, dar azi am scris-o. Chiar nu mai cuvinte, suporterii au fost extraordinari. În timpul meciului mi s-a făcut pielea de găină, suntem mândri că suntem români şi ne bucurăm tare mult pentru această performanţă”, a declarat căpitanul Ionuț Radu, potrivit News.ro.

Selecţionerul Mirel Rădoi a spus despre jucătorii de la naţionala de tineret că aceştia ar fi putut obţine calificarea la CE fără el, însă el nu ar fi reuşit fără ei. Rădoi a precizat că obiectivul la turneul final este clasarea pe unul dintre locurile 1-4.

„Din punctul meu de vedere vorbim de locurile 1-4 pentru a ne putea califica la Jocurile Olimpice”, a precizat el.

„E prima dată când sunt oficial antrenor, pentru că până acum m-am ascuns în spatele funcţiei. E o performanţă uriaşă atât pentru mine, cât şi pentru băieţi şi fără ajutorul lor nu am fi reuşit. Ei ar fi putut foarte uşor să se califice fără mine, eu fără ei din păcate nu puteam şi ţin să le mulţumesc pe această cale”, a declarat Rădoi, la conferinţa de presă după meciul cu Liechtenstein.

Rădoi a spus că obiectivul său în momentul în care a semnat cu FRF a fost să câştige toate cele patru meciuri rămase de disputat din grupa preliminară.

„Sunt mândru pentru că băieţii au reuşit calificarea, sunt mândru de ei. În afară de cei 25.000 de oameni care au fost în tribune la aceste două meciuri, cred că sunt alte sute de mii, milioane de oameni fericiţi şi mândri că sunt români în seara asta. Chiar dacă la pauză m-am relaxat, înaintea meciului am avut emoţii, iar cei care au fost pe lângă mine m-au văzut.

Citește și: România U19 – Ucraina U19 Scor final 1-2. Tricolorii mici ratează calificarea

E un meci al echipei naţionale şi am emoţii indiferent de situaţia în care ne aflam, cu atât mai mult cu cât eram la un pas să ne calificăm şi era foarte importnant pentru mine să le transmit şi jucătorilor acest mesaj. Calculele au fost simple.

În momentul în care am semnat am spus că vor fi 12 puncte şi să nu mai facem niciun alt calcul, ce facem cu zece puncte, depindeam de rezultatele altor echipe.

Pentru noi cel mai simplu a fost ca în aceste patru meciuri să fie patru victorii. E foarte uşor să lucrez cu ei, pentru că sunt un grup foarte unit, un grup valoros şi îi este mult mai uşor fiecărui antrenor să lucreze cu astfel de jucători.

Sunt valoroşi şi au caracater deosebit. Sunt cel mai fericit pentru că e cea mai mare performanţă, cu atât mai mult cu cât vine după 20 de ani”, a afirmat el.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top