Știri
Ryanair ANULEAZĂ 400.000 de rezervări făcute în perioada octombrie 2017 – martie 2018
Compania aeriană a confirmat că va ține între 25 și 400 de aeronave la sol în acea perioadă, o mișcare care ar „elimina” riscul ca alte zboruri să fie anulate, notează The Telegraph.
De asemenea, toți pasagerii afectați au primit un voucher de 40 de lire, ceea ce le va permite să-și rezerve un zbor Ryanair în perioada octombrie și martie 2018, potrivit companiei.
Pasagerii care sunt afectați de această decizie au primit un e-mail în care sunt anunțați. Ei au de ales dacă doresc să primească banii înapoi sau să își schimbe zborul pentru o altă dată.
Reprezentații companiei au cerut scuze clienților afectați
Se pare că Ryanair a fost obligată să anuleze alte zboruri pentru că piloții au refuzat oferta de a renunța la o săptămână din concediu, în schimbul a 12.000 de euro.
Ryanair a recunoscut că întârzierile mari din ultima lună au fost cauzate de „greșeli” de management.
„Începând cu luna noiembrie, nu va mai fi nevoie ca piloții să renunțe la o săptămână din concediu”, potrivit unui purtător de cuvânt Ryanair.
„Creșterea lentă creează un surplus mare de piloți în standby, putând astfel să le alocăm concediul anual în trei luni, până în decembrie și apo în 2018”.
Ryanair a oferit vouchere și celor 315.000 de clienți ale căror zboruri au fost anulate data trecută.
Citeşte şi Tavanul unei clase s-a PRĂBUŞIT în timpul orelor. O profesoară a fost grav rănită