S-a redus numărul de ore din școli. De ce se tem profesorii

Profesorii, părinții și membrii sindicatelor din învățământ sunt extrem de nemulțumiți de adoptarea noii legi care prevedere reducerea numărului de ore de la școală. Aceștia cer de urgență modificarea legii care a fost votată marți de Parlament.

S-a redus numărul de ore din școli. De ce se tem profesorii

Această lege care prevede reducerea numărului de ore din școli se află la Cotroceni spre promulgare. Preşedintele Klaus Iohannis a trimis-o la începutul anului, la reexaminare pentru că nu exista o strategie de implementare. Parlamentul a votat-o din nou, dar modificările solicitate de Iohannis tot nu există.

Astfel, numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi), în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi) şi în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi). Proiectul de lege a redus cu 5 ore timpul pe care îl petrec la școală elevii de gimnaziu și liceu.

Această lege ar trebui să se aplice din anul școlar 2020-2021, dar este necesară o strategie clară pentru ca acest lucru să se întâmple.

Atât părinții, cât și reprezentanții sindicatelor se arată foarte îngrijorați de scăderea numărului de ore din școli.

Marius Nistor, sindicat: ″În momentul de faţă este incertitudine, ştim că se reduce numărul de ore, dacă se reduce numărul de ore, la ce anume se va reduce? Care sunt disciplinele afectate? Cine s-ar putea să rămână fără post deocamdată? Aşteptăm să vină un ministru al Educaţiei să se instaleze să vedem cum poate fi modificat acest act normativ″⁣.

Violetă Dascălu, director școala Ferdinand 1: ″Ma gândesc că putem pleca din şcoală, să facem ore în muzeu, în piaţă, în stradă, la o entitate publică, copiii au nevoie de mai multă experienţe decât stat în şcoala 6,7,8 ore. Venim cu o măsură fără consecințe”.

Share
Scris de
Cristina Bosioc

Acest site foloseste cookies.

Read More