Connect with us

Știri

S-a descoperit o nouă planetă!

O echipă de astronomi americani a descoperit, cu ajutorul telescopului Hubble al NASA, o planetă care se învârte în jurul a două stele în sistemul OGLE-2007-BLG-349, localizat la 8.000 de ani lumină de centrul galaxiei noastre, informează nasa.gov.

Planeta, cu masă asemănătoare a lui Saturn, orbitează la circa 300 de milioane de mile de cele două stele, distanţa aproximativă la care se află centura de asteriozi faţă de Soare. Ea îşi încheie traiectoria în aproximativ şapte ani. Cele două stele roşii pitice se află la nici 7 milioane de mile distanţă una de cealaltă, sau de 14 ori diametrul sferei de activitate a Lunii faţă de Pământ, se arată în anunţul făcut joi de NASA.

Citeste si: Un copil de 3 ani a supraviețuit miraculos, după ce a stat 3 zile într-o pădure din Siberia plină de urși

Citeste si: iPhone 7 este în stoc! Cât costa și de unde-l poți cumpăra

Observaţiile realizate cu ajutorul telescopului Hubble prezintă pentru prima dată un sistem format din trei corpuri cereşti, confirmat prin folosirea tehnicii lentilelor gravitaţionale. Aceasta are loc când gravitaţia unei stele din prim plan amplifică lumina uneia din plan îndepărtat care, pentru un timp, se află pe aceeaşi linie. Caracteristica principală a acestei tehnici este că pooate dezvălui indicii despre natura stelei din prim plan şi a oricăror planete asociate ei, conform News.ro.

Cele trei obiecte cereşti au fost descoperite în 2007, cu ocazia unei colaborări între cinci grupuri: Microlensing Observations in Astrophysics (MOA), Optical Gravitational Lensing Experiment (OGLE), Microlensing Follow-up Network (MicroFUN), Probing Lensing Anomalies Network (PLANET) şi Robonet Collaboration. Observaţiile de la sol au dus la descoperirea unei stele şi a unei planete, dar o analiză detaliată a scos la iveală un al treilea corp pe care însă astronomii nu au reuşit să-l identifice.

Acurateţea imaginilor oferite de Hubble a permis echipei de cercetare, conduse de David Bennett  de la NASA Goddard Space Flight Center din Greenbelt, Maryland, să separe steaua-sursă din plan îndepărtat şi pe cea paralelă dintr-un câmp aglomerat.

”Modelul cu două stele şi o planetă este cel care se susţine cel mai mult prin datele oferite de Hubble”, a spus Bennett.

Alte zece planete care orbitează în jurul a două stele au fost descoperite de-a lungul timpului, însă ele se află mult mai aproape de stelele lor decât cea descoperită de Hubble.

Rezultatele echipei de cercetare au fost acceptate de The Astronomical Journal spre a fi publicate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top