Sanatate

Alexandru Rafila a spus când scăpăm de mască. Care este condiția principală

Medicul Alexandru Rafila, prerezentantul României la OMS, a dezvăluit că am putea scăpa de masca de protecție în toamna acestui an sau, când vom atinge pragul de 10 milioane de persoane vaccinate anti Covid. din păcate acest prag nu poate fi atins dacă nu se crește capacitatea de imunizare la 100.000 de persoane zilnic.

Când crede Rafila că vom scăpa de masca de protecție

Reprezentantul României la OMS este de părere că vom putea renunța la masca de protecție abia în toamnă sau când vom atinge un număr de 10 milioane de persoane imunizate anti Covid. Acest lucru ar putea dura mai mult decât ne imaginăm, în condițiile în care în momentuld e față sunt imunizate aproximativ 50-60 de mii de persoane zilnic.

Rafila este de părere că ar fi necesar să ajungem la 100.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, pentru a putea scăpa când mai repede de mască.

„De mască am putea scăpa prin toamnă sau când imunizăm 10 milioane de persoane. Purtarea măștii ar trebui să devină voluntară. Trebuie să ne gândim la niște cifre. În momentul de față, noi vaccinăm 50-60.000 de persoane zilnic, mai puțin în weekend, când numărul lor este ceva mai mic. Aștept momentul în care se ating sau se depășesc 100.000 de administrări zilnic. Altfel nu cred că atingem 10 milioane de vaccinați dacă nu creștem la 100.000 pe zi”, a spus Rafila la DigiFM.

Astăzi 5 aprilie premierul Florin Cîțu a declarat într-o conferință de presă că Guvernul său se va concenra de acum înainte pe accelerarea campaniei de imunizare. Totodată el a precizat că estimează o revenire la normalitate chiar din luna iunie a acestui an.

„Campania de vaccinare, știți foarte bine, iau în calcul lunile aprilie și luna mai, în aceste două luni vom avea 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România, la finalul lunii mai vom avea poate 5 milioane de persoane vaccinate și în scenariul optimist chiar 6 milioane de români vaccinați. 5 milioane de persoane vaccinate reprezintă peste 50% din populație care va fi vaccinată. Putem vorbi la sfârșitul lunii mai de revenirea la normalitatea”, a spus Cîțu.

Acest articol a fost actualizat la: 2021-04-05T18:30:45+03:00 18:30

Share
Scris de
Cristina Bosioc

Acest site foloseste cookies.

Read More