Sanatate

Bilant coronavirus România 14 aprilie 2020 – 6.879 de cazuri infectate

Bilant coronavirus România 14 aprilie 2020 Aproximativ 45 tone de echipamente medicale, constând în 100 de mii de combinezoane de protecție, vor fi aduse în țară, în perioada 13-17 aprilie, cu aeronave de transport aparținând Forțelor Aeriene Române. Echipamentele au fost achiziționate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.041 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 100 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 14 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.879 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.051 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Bilant coronavirus România 14 aprilie 2020 pe Județe

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 118
2. Arad 280
3. Argeș 59
4. Bacău 76
5. Bihor 190
6. Bistrița-Năsăud 89
7. Botoșani 172
8. Brașov 263
9. Brăila 16
10. Buzău 14
11. Caraș-Severin 57
12. Călărași 39
13. Cluj 198
14. Constanța 158
15. Covasna 124
16. Dâmbovița 31
17. Dolj 43
18. Galați 204
19. Giurgiu 74
20. Gorj 10
21. Harghita 7
22. Hunedoara 320
23. Ialomița 108
24. Iași 119
25. Ilfov 132
26. Maramureș 51
27. Mehedinți 22
28. Mureș 229
29. Neamț 304
30. Olt 13
31. Prahova 39
32. Satu Mare 37
33. Sălaj 18
34. Sibiu 116
35. Suceava 1.733
36. Teleorman 70
37. Timiș 318
38. Tulcea 18
39. Vaslui 49
40. Vâlcea 15
41. Vrancea 157
42. Mun. București 789
TOTAL 6.879

 

Totodată, până acum, 332 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 246 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 241 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.645 de persoane. Alte 67.268 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 70.097 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 512 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.430 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 390 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore,  8.553 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.888.495 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 709 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 24 în Franța, 9 în Germania, 45 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 52 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 13 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7  în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 13 aprilie 2020, au fost raportate 782.391 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Bilant coronavirus România 14 aprilie 2020 în străinătate

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Italia 156.363  (+4.092) 19.901 (+431) 35.435    (+1.224)
Spania 166.019  (+4.167) 16.972 (+619) 64.727    (+2.336)
Franţa 95.403   (+1.613) 14.393 (+561) 28.001       (+532)
Germania 123.016  (+2.537) 2.799 (+126) 68.200     (+7.900)
Regatul Unit 84.279   (+5.288) 10.612 (+737) 313        (+30)

Conform mai.gov.ro.