Antibiotice Iași a anunțat azi, de Ziua Mondială a Sănătății, că își reia activitatea de producere de Paracetamol şi Novocalmin®. Această decizie, precum și altele, au fost luate din dorința de a sprijini sistemul de sănătate românesc, care se confruntă cu o situație dificilă.
Compania și-a reluat activitatea în contextul crizei provocate de infectarea cu noul coronavirus. Paracetamolul și Metamizolul sodic au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naţionale de tratament în UE ca primă opţiune la iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia cu COVID-19.
Astfel, acest fapt a determinat reducerea stocurilor din depozitele farmaceutice şi din farmacii pentru produse ce conţin această substanţe. Antibiotice Iași anunță că cele două medicamente vor fi puse la dispoziția farmaciilor și spitalelor din România până la sfârșitul lunii aprilie.
„Suntem permanent vigilenţi la nevoile pacienţilor şi medicilor români şi ne adaptăm planurile de producţie pentru a răspunde prompt cererii de medicamente din piaţă. Decizia de a reintroduce Paracetamolul şi Novocalminul în fabricaţie a fost luată pentru că suntem şi vom rămâne solidari faţă de sistemul medical românesc, faţă de toţi pacienţii români”, a declarat, într-un comunicat de presă, Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi.
Atât Paracetamolul, cât şi Metamizolul sodic fac parte din clasa analgezicelor şi antipireticelor. Ele ameliorează durerea şi reduc temperatura corpului în caz de febră. Metamizolul sodic este recomandat pe bază de prescripţie medicală atât în durere, cât şi încombaterea febrei, atunci când aceasta este refractară la alt tratament.
În 2019, Antibiotice Iaşi şi-a menţinut poziţia de lider pe segmentul medicamentelor generice şi OTC comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă de 15,6%; lider pe forma farmaceutică unguente (23,9%), supozitoare (42,5%) şi pulberi injectabile (72,9%). Compania are o capitalizare de 345,7 milioane lei şi este controlată de Ministerul Sănătăţii, cu 53,01% din acţiuni, în timp ce SIF Oltenia are 18,89%.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
... daca mai tine criza asta cateva luni, vom incepe sa producem si piramidon si polidin si vaccin si tractoare si agricultura si autostrzi si electronice.. vom fi, din nou, Romania care am fost.. O fi bine, o fi rau ?