Sanatate
Doi angajați TAROM depistați pozitiv la testul Covid-19
TAROM a emis un comunicat de presă prin care anunță că doi angajați al companiei au fost depistați pozitiv la testul Covid-19. Primul angajat s-ar fi infectat într-un sejur pe litoral și din fericire nu a avut contact cu colegii de la serviciu în ultimele zile. O anchetă epidemiologică a fost deja făcută în acest caz.
Doi angajați TAROM depistați pozitiv la testul Covid-19
În comunicat se precizează că unul dintre cei doi angajați TAROM s-a infectat cu noul coronavirus după un sejur pe litoralul românesc, iar în acest moment el se află în autoizolare la domiciliu alături de toată familia lui. Totodată, pacientul urmează și un tratament medicamentos
„Urmare a anchetei epidemiologice s-a stabilit ca în ultimele 14 zile, anterior diagnosticării cu virusul SARS-COV-2, angajatul a petrecut la serviciu doar prima jumătate a zilei de joi 09.07.2020, după care s-a învoit, fiind posibilități extrem de reduse ca acesta să fi intrat în contact cu alți colegi din cadrul departamentului unde își desfășoară activitatea.”, se arată în comunicatul de presă.
Joi, 16 iulie, un al angajat al companiei a fost testat pozitiv pentru Covid-19, după ce a avut simptome precum febră, astenie, mialgii, rinoreee, cefalee și tuse seacă. Compania aeriană informează că persoana în cauză s-a autoizolat la domiciliu imediat ce a primit rezultatul testului pentru infectarea cu SARS- COV-2. Acesta urmează de asemenea un tratament medicamentos.
„Urmare a confirmării diagnosticului celor doi salariați, în cadrul companiei TAROM a fost declanșată o anchetă epidemiologică pentru identificarea și înlăturarea pericolului de răspândire a virusului printre ceilalți angajați ai companie, fiind luate toate măsurile dispuse de autorități.
Menționăm că cei doi angajați nu au interacționat, în îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor de serviciu ce le revin, cu echipajele sau personalul auxiliar al aeronavelor.”, se arată în comunicatul emis de TAROM.
Totodată, TAROM informează că a pus în aplicare un plan de măsuri pentru a preveni contaminarea angajaților săi, dar și a pasagerilor, iar acesta este respectat cu strictețe zi de zi.
„Încă de la apariția primelor cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2, compania TAROM a pus în aplicare un Plan de Măsuri stricte pentru prevenirea contaminării, angajaților, a echipajelor de zbor și a pasagerilor. Astfel, conform procedurii, aeronavele companiei care transportă pasageri și mărfuri sunt supuse măsurilor antiepidemice. După efectuarea fiecărei curse, cabina de pasageri, cabina piloților, toaletele, bucătăria, cala de bagaje, scările și toate celelalte suprafețe ale aeronavei cu care pasagerii sau personalul intră în contact sunt curățate și dezinfectate, iar la finalul fiecărei zile de zbor aeronavele sunt dezinfectate suplimentar prin nebulizare. Mai mult, pe timpul desfășurării misiunilor, angajații poartă mască, vizieră, mănuși si halat de protecție.”