Școala rămâne unul dintre cele mai controversate subiecte din ultima perioadă, mai ales de la izbucnirea crizei sanitare cu care ne confruntăm. Deși cel de-al doilea semestru din anul școlar 2019-2020 s-a desfășurat în mediul online pentru a evita orice risc de îmbolnăvire, fără ca elevii și profesorii să ia contact, se pare că, de la 14 septembrie, aceștia se vor întoarce în școli. DSP-urile au informat astăzi care este situaţia epidemiologică a fiecărei localităţi, ceea ce va ajuta școlile să stabilească din ce scenariu fac parte.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, duminică seară, că școala va începe pe 14 septembrie, iar scenariul ce va fi urmat va fi decis de fiecare unitate de învățământ în parte, în funcție de situația epidemiologică din localitatea în care se află. Anisie a precizat că inspectorii scolari sunt optimişti, sperând ca în 80% din şcoli, elevii să se întoarcă în clase.
De altfel, și premierul Ludovic Orban a declarat că școala va începe în regim fizic de la 14 septembrie, deși mai multe zvonuri transmiteau că ar putea fi amânată până la 1 octombrie. Și în ceea ce privește alegerile locale au existat câteva ipoteze, însă nu se va modifica nimic nici aici.
Documentul oficial privind situația epidemiologică pentru fiecare localitate poate fi consultată aici. Școlile au la dispoziție trei zile pentru a comunica la ce scenariu vor recurge.
Scenariul unu (verde) implică participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Scenariul doi (galben) implică participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
În Bucureşti, rata de incidenţă a infecţiilor cu coronavirus la mia de locuitori este de 1,12, arată documentul publicat de Ministerul Sănătăţii, ceea ce înseamnă că se încadrează în scenariul galben.
Scenariul 3 (roșu) implică participarea tuturor elevilor și preșcolarilor la activități și lecții online.
În Braşov, oraşul Ghimbav, incidenţa este de 3,27 ceea ce înseamnă că se încadrează în scenariul roşu, iar şcoala se va ţine doar online.
Acest site foloseste cookies.
Read More