Începe vaccinarea pentru profesori. Cât durează imunitatea după vaccin

22.02.2021
Începe vaccinarea pentru profesori. Cât durează imunitatea după vaccin

Vaccinarea este unul dintre cele mai discutate subiecte ale momentului. Deși unii continuă să fie temători când vine vorba de vaccin, mulți români au ales să se imunizeze și în curând o vor face și profesorii. Astăzi, 22 februarie, autoritățile decid când va demara campania de vaccinare pentru cadrele didactice, existând posibilitatea să înceapă chiar spre sfârșitul lunii.

Vaccinarea profesorilor este aproape

Sorin Cîmpeanu a anunțat, în colaborare cu Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva Covid-19, că vaccinarea profesorilor este un subiect important, pe care specialiștii îl au în vedere.

În cursul zilei de azi se va stabili când în cadrul zilei de azi. După ce se ia această decizie, va începe programarea celor care vor să se vaccineze, în funcție de categoriile din care provine fiecare. Listele se vor face la nivel de ISJ, care va trimite doritorii către DSP.

Se vor organiza centre de vaccinare, iar într-o săptămână de la data stabilită va începe vaccinarea, pentru că vor fi gata toate demersurile.

„Pentru programare va trebui ca fiecare ISJ și fiecare universitate să furnizeze cât mai rapid către DSP listele nominale cu personalul din învățământ care dorește să se vaccineze în aceste centre dedicate (grupat în funcție de vârstă, sub și peste 55 de ani).

Operațiunea va dura circa o săptămână, iar locațiile centrelor locale de vaccinare prioritară a personanelor din învățământ sunt deja cunoscute (spre exemplu, pentru București se are în vedere organizarea a 22 de linii de vaccinare în complexul ROMEXPO)”, a punctat Cîmpeanu.

Cât durează imunizarea

Imunizarea este unul dintre cele discutate subiecte, la fel și valabilitatea vaccinului. Dacă până acum se spunea că vom fi imuni la coronavirus după vaccinare doar 6 luni, studiile au arătat că rezistența este mai mare de atât.
Șeful campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, estimează că imunitatea căpătată în urma vaccinării împotriva COVID durează cel puțin un an. Studiile arată că răspunsul imun căpătat în urma vaccinului este „cât se poate de bun” timp de opt luni, conform medicului.
Medicul a explicat că rapelul aduce garanția mai mare a imunității pe o perioadă mai lungă de timp. El crede, de asemenea, că, în ritmul în care se vaccinează acum, România va atinge pragul de vaccinare de 70% până în luna septembrie, dacă între timp nu apare altă tulpină a virusului care să nu răspundă la vaccin.