Mihai Craiu, medic pediatru, a vorbit astăzi la Digi24 despre cum trebuie gestionată această perioadă de criză în cazul copiilor. Astfel, el sfătuiește părinții să nu se lase influențați de tot felul de zvonuri și să respecte cu strictețe măsurile impuse de autorități.
Cât mai mulți părinți sunt nemulțumiți de faptul că restricțiile de circulație impuse nu le permit să-și scoată copiii afară. Ei cred că acest fapt le va dăuna celor mici, mai ales când vine vorba de nevoia acestora de vitamina D. Acest mit este răspândit tot mai mult pe rețelele de socializare în ultima vreme.
Medicul susține că acest mit nu are la bază un suport științific. De altfel, copilul este mult mai expus dacă nu sunt respectate reglementările în vigoare și distanțarea socială. Astfel, medicul încurajează părinții să se supună normelor și să-și scoată copiii în curte, pe balcon, la geamul deschis și să aștepte trecerea ordonanțelor militare pentru a putea intra din nou în rutină.
În combaterea mitului vitaminei D, medicul vine și cu un exemplu.
„Sunt experiențe din istoria relativ recentă, e cazul echipei de copii din Thailanda. Acel grup a stat într-o peșteră în întuneric complet 18 zile. După ce au fost salvați, nu au avut nicio modificare de imunitate și de niveluri de vitamina D.”
Medicul adaugă că măștile sunt recomandate copiilor preșcolari sau școlarilor, nu bebelușilor. Așadar, în cazul persoanelor inconștiente sau de vârste prea mici, există riscul de sufocare.
În cazul vaccinării copiilor, Craiu spune că părinții trebuie să discute cu medicul curant. Ei trebuie să afle dacă e posibil ca cei mici să fie vaccinați în siguranță. Astfel, nu există nicio contradicție în acest sens. Părinții trebuie să respecte programarea și să își aștepte rândul în măsuri de siguranță, respectiv în mașină sau la distanță de ceilalți.
Acest site foloseste cookies.
Read More