Sanatate

Schimbarea de oră 2020, 3 lucruri pe care organismul tău le resimte, indiferent de vârstă

Schimbarea de oră 2020 se produce în această noapte. România trece la ora de iarnă, mai precis înseamnă că ora 4 se transformă în ora 3. Deși s-a propus la un momentdat ca în 2020 să fie ultima schimbare de oră să nu mai fie făcută în Uninunea Europeană, până la urmă legea a stabilit că fiecare stat va decide dacă va mai schimba ceasurile de două ori pe an, iarna și vara.

Psihologii avertizează că organismul se resimte, indiferent de vârstă

Indiferent de vârstă, sex sau mod de viață schimbarea de oră produce efecte în organismul și psihicul fiecarei persoane. Cel mai des la schimbarea orei în perioada de iarnă se înstaurează o stare de aninxietate. Aceata se manifestă diferit la fiecare individ, unii pot deveni mai ușor iritabili, alții au senzația că sunt „defazați” și că pierd noțiunea timpului.

Schimbarea de ora din 2020. Dr. Rusanu Veronica, medic psihiatru explica

Al doilea efect principal pe care organismul îl resimte la schimbarea de oră este adaptarea. Chiar dacă ești o persoană foarte organizată, ai senzația că ai o oră în plus de făcut ceva. Singura zi cea mai lungă din an este în 2020, duminică 25 octombrie, zi care are 25 de ore. În rest eviden că zilele rămân la fel, psihologii spun că pentru persoanele foarte organizate datului ceasului înapoi cu o oră aduce o problemă de programare a activităților și se adaptează în 10-12 zile.

De altfel tot specialiștii de la Spitialul Floreasca, spun că aceste persoane funcționează mai bine pe ora de iarnă.

Al treilea efect important care se instalează la persoanele mai „zăpăcite” și mai puțin organizate este unul dublu. Fie apar insomnii, corpul refuză să adoarmă pentru că are senzația că mai are ceva de făcut sau că ziua fost foarte scurtă, în special în perioada în care la ora 18 deja afară este întuneric. Sau reversul medaliei vine senzația unui somn mai profund și se instalează o moleșeală.

Nu se recomandă niciun tratament pentru niciunul din cele trei efecte, medicul psihiatru Rușanu Veronica, de la Spitalul Floreaca din București, recomandă ca cei care resimt schimbarea de oră să apleze la plimbări, relaxare mai multă și adaptarea vine în cel mult 7 zile când organismul îți reia de la sine activitatea normală.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-10-24T21:53:25+03:00 21:53

Share
Scris de
Adrian Vrauko

Acest site foloseste cookies.

Read More