Sanatate

Un renumit medic din România susține că valul doi vine în iulie-august

Medicul Cristian Oancea, managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara, susține că este foarte posibil ca valul doi al epidemiei să vină in iulie-august, mult mai devreme decât calculaseră autoritățile. Medicul susține că acest lucru s-ar putea întâmpla dacă oamenii nu respectă regulie de distanțare socială și igienă.

Un renumit medic din România susține că valul doi vine în iulie-august

Cristian Oancea se arată dezamgit de felul în care românii au perceput relaxarea și susține că atât timp cât maștile de protecție nu vor if purtate corespunzător și regulile de igienă nu vor fi respectate, valul doi va veni mult mai repede decât ne așteptam și România ar putea reveni chiar la starea de urgență.

Odată cu al doilea val de relaxări, au început și problemele, susține medicul Oancea. În acest ritm ajungem de unde am plecat, adică în aceeași situația ca la începutul pandemiei de coronavirus. El mai subliniază că respectarea distanțării sociale este cea mai importantă măsură de protecție la car eputem apela în această perioadă.

”Nu am cerut măsuri extraordinare. Să ne limităm puțin distanța fizică la 1,5-2 metri, dacă avem o infecție respiratorie, să stăm acasă. Am cerut măsuri de bun simt, dar uitați-va cu ce ne confruntăm. Există un indice, care, dacă este subunitar, ne arată ca valul pandemic e în scădere, R-ul acela, care, dacă scade sub 1 la numărul de infectați pe cap de locuitori, înseamnă că pandemia e în scădere. Problema a fost că, odată ce s-a instituit al doilea val de relaxări, am constatat, și noi ne uităm la cifre de 2-3 ori pe zi, am constatat că numărul de îmbolnăviți crește, acum suntem la 1,4-1,6. Ajungem la nivelul din februarie-martie, de la începutul pandemiei”, a spus doctorul.

Al doilea val ar putea fi mai agresiv

Medicul a vorbit și despre noile focare care apar, ca urmare a unui flux migrațional. Oamenii au început deja să meargă în ceonceiu la mare și la munte, iar asta se observă deja în numărul de cazuri noi care apar în anumite zone cheie ale țării.

„În partea această a țării, încet, încet, valul 2 cred că vine în iulie-august. Am discutat cu epidemiologii, și am atras atenția, dacă respectăm aceste măsuri de bun simț, care nu sunt coercitive social sau de îngrădire a drepturilor sociale, terasele sunt deschise, s-au deschis muzeele, se poate circula, dar uitați-vă în supermarketuri sau în mall-uri câți poartă masca”, a spus el.

Totodată, medicul de la Victor Babeș Timișoara susține că există toate șansele ca valul doi să fie unul mult mai agresiv decât primul, iar numărul de cazuri noi ar putea înregistra o creștere accelerată în perioada care urmează.

„Nu știu ce decizie se va lua. În ultimul timp, polticul, pe ambele esichere, a început să se implice. Cât se implică politicul, nu e bine. Cât a fost stare de urgență, cu măsuri dure, am scăzut. Relaxarea e bună, trebuie să pornim economia, dar hai să purtăm acea mască, să respectăm acea distanță, dacă suntem răciți, să nu mai mergem la muncă. Dacă numărul va crește rapid și drastic, pentru binele comunității, nu vorbim de conspiraționiști, cred că da, e bună instaurarea (stării de urgență, n.r.)”, a mai adăugat Cristian Oancea, potrivit romaniatv.net.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-06-28T16:46:27+03:00 16:46

Vezi comentarii

Share
Scris de
Cristina Bosioc

Acest site foloseste cookies.

Read More