Asociația ACCEPT și șapte cupluri gay au dat în judecată statul la CEDO pentru încălcarea dreptului la viață privată și de familie în România, deoarece nu au putut accesa forme legale prin care familia întemeiată să poată fi recunoscută și protejată.
„Asociația ACCEPT și 14 persoane care formează 7 cupluri stabile au dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a reclama încălcarea dreptului la viață privată și de familie în România. Aceste persoane nu au putut accesa nicio formă legală de recunoaştere şi protecţie a familiei lor, cu consecinţele grave în viaţa lor de zi cu zi. Partenerii nu sunt recunoscuţi la spital sau în relaţie cu alte unităţi sanitare ca fiind aparţinători – prin urmare, ei nu pot sta unul lângă celălalt la medic sau în spital şi nu pot decide pentru celălalt în cazuri de forţă majoră, nu pot ridica de la morgă corpul partenerului în caz de deces sau efectua demersurile de scoatere a certificatului de deces, obţinerea ajutorului de înmormântare. Nu se pot moșteni unul pe celălalt prin intermediul moștenirii legale și nici nu pot beneficia de statutul de co-asigurat pe contractul de asigurări de sănătate al partenerului”, se arată într-un comunicat al asociației ACCEPT.
Una dintre familiile care solicită la CEDO reglementarea parteneriatului civil în România este formată din Florin Buhuceanu (membru ACCEPT) și Victor Ciobotaru (absolvent al Institutului Teologic Adventist; organizează periodic un grup de suport pentru persoanele LGBTI c). Celelalte șase cupluri doresc să rămână sub anonimat.
Florin Buhuceanu este implicat ca membru ACCEPT în mișcarea pentru egalitatea persoanelor LGBTI de mai bine de 20 de ani, militând pentru abrogarea articolului 200 din Codul Penal. Victor Ciobotaru este un absolvent al Institutului Teologic Adventist și organizează periodic un grup de suport pentru persoanele LGBTI cu credință în Dumnezeu).
„Suntem în situația să ne expunem viața privată în presă. Nu ne dorim să fim în centrul atenției, însă trebuie să demonstrăm legiuitorului român că există o nevoie socială pentru reglementarea parteneriatului civil”, a declarat Florin Buhuceanu.
„Dumnezeu este foarte important pentru mine încă de când eram mic. Am avut nevoie de mult timp să reconciliez orientarea sexuală cu credința mea, întrucât Biserica respinde persoanele gay. Am învățat să mă accept și să mă înțeleg, găsindu-mi fericirea lângă persoana pe care o iubesc. Este cel mai important om din viața mea. Nu am nevoie de recunoașterea bisericii ca Dumnezeu să știe asta. Am însă nevoie de recunoașterea și protecția statului român, ca orice alt cetățean”, a spus, la rândul lui, Victor Ciobotaru.
„Curtea Constituțională a României a statuat prin Decizia nr. 534 / 2018 în cauza Coman faptul că persoanele LGBTI au un drept constituțional la viață privată și de familie, fiind egale cuplurilor heterosexuale ca drepturi și îndatoriri. În România, există un conflict între realitatea socială şi realitatea legală în care trăiesc familiile gay, cu consecințe foarte grave pentru comunitatea LGBTI, iar Parlamentul şi Guvernul refuză să pună capăt discriminării. Autoritățile participă în cunoștință de cauză la întreţinerea şi agravarea acestei situații. În ciuda faptului că cele 7 familii pe care noi le reprezentăm trăiesc împreună de ani de zile, sunt cunoscuţi şi acceptaţi de majoritatea celor din jurul lor ca familie (prieteni, vecini, familie extinsă, colegi), legea nu le conferă nicio recunoaştere oficială şi nicio protecţie legală. Argumentul invocat iar și iar – absența nevoii sociale – este unul mincinos” a declarat Teodora Ion-Rotaru, director Asociația ACCEPT.
Sociologii estimează că în prezent aproximativ 10% din populație trăiește în cuplu, fără recunoaștere juridică. Din 1993 până în prezent, ponderea românilor care resping persoanele gay a scăzut cu 25 de procente, iar suținerea pentru recunoașterea familiilor LGBTI este în creștere, arată asociația ACCEPT.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
Niste bolnavi mintal,drogati,destrabalati. Vedeti in cazul Razvan Ciobanu,cam ce ce invarte in cercurile astea. Consum si trafic de droguri,pornografie,santaje,mizerii mari.Vor drepturi? Sa mesrga la psihiatru sa se trateze.