Rugăciunea care te eliberează de gânduri rele și spaimă. În fiecare an la data de 20 august creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Prooroc Samuel. Acest sfânt prooroc a trait în urmă cu mai bine de 1000 de ani înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, în preajma muntelui Efrem.
Mama lui Samuel, Ana, nu putea avea copii așa că s-a rugat neîncetat la Dumnezeu și într-un final a primit un fiu, un dar divin, pe Samuel. La puțin timp după nașterea sa s-au abătut vremuri grele asupra Israelului, iar Samuel a fost stâlpul de sprijin și punctul de nădejde al acestui popor. Proorocul Samuel a fost cel care i-a îndemnat pe filisteni să își păstreze credința și încrederea în Dumnezeu.
Citește și: Rugăciunea Sfintei Cruci care te scapă de toate relele din viața ta – imparte-o mai departe
Alături de Sfântul Prooroc Samuel, în ziua de 20 august, în calendarul creștin ortodox, mai sunt prăznuiți și Sfântul Nou Mucenic Teoharis, Sfinţii treizeci şi sapte de mucenici, care au mărturisit în Vizia Traciei, Sfinţii Mucenici Sever şi Memnon Chendirionul, Sfântul Mucenic Luchie, sfetnicul, Sfinţii Mucenici Iliodor şi Soda.
Citește și: De ce nu ti se indeplineste rugaciunea
„A prorocului Tău Samuel pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre. Cel ce eşti odrasla celei sterpe, Înţelepte Proroc Samuel, învredniceşte sufletul meu cel sterp să odrăslească bună rodirea bunătăţilor, prin rugăciunile tale; ca să laud cu sfinţite cântări purtătoare de lumină prăznuirea ta.
Cel ce a rupt pântecele Sarei de demult, rugăciunea Anei arătat a împlinit-o şi pe cea neroditoare, de roadă umplând-o cu darul, bine te-a voit pe tine, Sfinte Prorocule Samuel, ca o stea a răsări dintr-însa. Crescând cu sfinţenie sufletul tău, preafericite, în Dumnezeiescul veşmânt ai strălucit cu Razele Duhului cele Tainice, învăţându-te toată taina, de Dumnezeu cugetătorule şi ca un înger ai slujit lui Dumnezeu Atotţiitorului.
Citește și: Rugăciune pentru momente de întristare, spaimă și vise urâte
Cel Ce este ca un Fiu împreună cu Tatăl mai înainte de veci, mai pe urmă, Întrupându-Se cu adevărat, S-a făcut Fiu al tău, Preacurată, prin credinţă, făcând fii lui Dumnezeu, pe toţi cei robiţi de cumplitul luptător. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin”.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-08-20T12:49:45+03:00 12:49
Acest site foloseste cookies.
Read More