Connect with us
Poza facută de ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a provocat un val de controverse. MAE a reacționat în acest scandal.

Știri

Scandal după poza ambasadorului Klemm cu steagul secuiesc. Reacția MAE

Poza făcută de ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a provocat un val de controverse. Ministerul Afacerilor Externe a oferit un punct de vedere la situația creată.

„Vizita ambasadorului Hans Klemm în teritoriu se înscrie în atribuțiile curente ale ambasadelor de a se documenta la fața locului cu privire la realitățile din statul de reședință și de a avea un dialog cu autoritățile locale.

Suntem convinși că asemenea vizite generează o reprezentare adecvată a realităților din România în ceea ce privește drepturile de care se bucură persoanele aparținând minorităților naționale și modelul de interculturalitate promovat de România, care corespunde întru totul standardelor în materie.

Asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înțelegerii şi luării în considerare a posibilității existenţei unor sensibilități. Am transmis aceste considerente partenerilor noștri americani în cadrul unei discuții cu Ambasada SUA la Bucureşti”, se arată în precizarea MAE.

Primarul din Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, a făcut și el precizări în ceea ce privește acest incident: „Ambasadorului SUA i-am făcut cadou un steag al comunităţii secuieşti, steag care a devenit şi simbolul lipsei de respect a autorităţilor faţă de comunitatea secuiască. Menţionez că acest steag a fost folosit prima dată în 1599, când secuii au luptat alături de Mihai Viteazul”, este mesajul în limba română, postat de Arpad pe Facebook.

Vezi aici poza care a provocat controverse!

„Valorile reprezentate de SUA, bunăstarea, democrația au provenit și provin din Vest, ca atare și noi privim în această direcție. Astăzi însă, am adresat ambasadorului SUA următoarele întrebări: cum este posibilă libertatea de religie când sunt confiscate bunurile cultelor, democrația este interpretată în SUA ca și în București, dacă trei lupi și o mioară se întâlnesc, atunci votează în mod democratic ce servesc la cină?

Reprezintă egalitate faptul că suntem zilnic hărțuiți pentru că dorim să ne folosim steagul, în timp ce alte județe au această libertate, este în ordine ca noi suntem citați zi de zi în instanțe pentru că un om care are în spate diferite sisteme, ne denunță în mod permanent și chiar ieri am primit o somație să înlăturăm denumirea maghiară a Colegiului Székely Mikó de pe frontispiciul clădirii, care a fost inscripționată acum o sută de ani? I-am spus domnului Ambasador că justiția independentă română mă va obliga să îndepărtez inscripția maghiară de pe o clădire monument istoric, în caz contrar îmi aplică amendă contravențională de 150 de euro pe zi.

Am adus la cunoștința ambasadorului că s-a finalizat un proiect de regionalizare prin care se scot din mâinile comunității maghiare autoritățile locale și se dorește asimilarea maghiarilor din Ținutul Secuiesc într-o regiune în care maghiarii nu vor mai fi majoritari. În legătură cu aceste aspecte, noi am arătat că în anumite aspecte nu există compromis, ca urmare, astfel cum am împiedicat pe vremea lui Ceaușescu ca județul Covasna să fie desființat și asimilat, cum ne-am confruntat cu proiectul de regionalizare a lui Băsescu sau Dragnea, așa vom înfrunta pe oricine, pentru că există subiecte în care nu putem și nu vom face nici un compromis”, se mai araă în mesajul edilului covăsnean.

„Ambasadorul Hans Klemm este ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie. El călătoreşte periodic prin ţară, întâlnindu-se cu diferite grupuri din toate zonele societăţii româneşti. În calitate de aliat şi partener strategic al României, Statele Unite sprijină şi aplaudă democraţia din România şi eforturile României de a-şi consolida instituţiile democratice prin participarea deplină şi egală a tuturor segmentelor societăţii”, a transmis Biroul de Presă al Ambasadei SUA, după ce News.ro a solicitat un punct de vedere legat de fotografia în care Klemm apare ţinând în mână steagul secuiesc.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top