Un nou scandal zguduie lumea mondecă. Un celebru actor este acuzat că în urmă cu ceva timp că a violat un minor. Actorul a ieşit în faţă în urma acestei acuzaţii şi susţine sus şi tare că această informaţie este falsă.
Charlie Sheen, cunoscut din lungmetrajul „Plutonul/ Platoon” şi serialul „Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a half men”, este acuzat că l-a violat pe Corey Haim, cu care a jucat în „Lucas”, în urmă cu trei decenii. Actorul neagă afirmaţia.
Dominick Brascia, prieten al lui Haim, este cel care a declarat pentru National Enquirer că Sheen l-a agresat sexual pe Haim în timpul filmărilor pentru „Lucas” (1986), scrie The Hollywood Reporter.
Miercuri, actorul american în vârstă de 52 de ani a transmis printr-un reprezentant: „Charlie Sheen neagă categoric aceste acuzaţii”, relatează News.ro.
Numele lui Haim – care a murit în martie 2010, la vârsta de 38 de ani – a reapărut recent în atenţia publicului, după ce mama lui s-a alăturat poveştilor lui Corey Feldman legate de abuzurile comise asupra copiilor de la Hollywood.
Poliţia din Los Angeles a confirmat miercuri că o investigaţie a fost deschisă privind acuzaţiile făcute de Feldman.
Carlos Irwin Estévez, născut pe 3 septembrie 1965, cunoscut sub numele de scenă Charlie Sheen, s-a remarcat în lungmetrajele „Plutonul” (1986) şi „Wall Street” (1987), regizate de Oliver Stone. După 2000, a jucat în special în producţii de televiziune – „Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a half Men” şi „Anger Management” au fost aevărate succese de public. În 2010, Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor din industria de televiziune, cu venituri de 1,8 milioane de dolari obţinute într-un singur sezon.
A câştigat un Glob de Aur pentru rolul din serialul „Orice e posibil/ Spin City”. A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în 1994.
Viaţa privată a actorului Charlie Sheen a fost însă marcată de numeroase probleme cu justiţia, cauzate de consumul de alcool şi stupefiante, dar şi din cauza unor episoade de violenţă domestică. Din acest motiv, starul american a fost concediat în martie 2011 de CBS şi Warner Bros din serialul „Two and a Half Men”. În 2015, el a anunţat că a fost infectat cu HIV.
De ceva timp ies în faţă nenumărate acuzaţii impotriva unor nume mari din industria filmului. Zilele trecute a apărut o nouă informţie în cazul lui Harvey Weinstein.
Harvey Weinstein a folosit mijloace colosale pentru a încerca să sufoce din fașă dezvăluirile privind presupuse abuzuri sexuale, utilizând prin intermediul avocaților săi serviciile unor foști agenți secreți care făceau anchete sub identități false sau ale unor jurnaliști din presa de scandal, scrie luni ziarul New Yorker.
Potrivit articolului, producătorul în dizgrație a folosit această „armată de spioni” cel puțin din toamna lui 2016. New Yorker citează zeci de documente și șapte persoane direct implicate în eforturile producătorului de a împiedica publicarea acuzațiilor la adresa sa.
Potrivit săptămânalului, o fostă agentă israeliană a Mossad, angajată a societății Black Cube, al cărei contract prevedea onorarii în valoare de cel puțin 200.000 de dolari, a contactat-o pe actrița Rose McGowan, una dintre principalele acuzatoare ale lui Harvey Weinstein, pretinzând că este o militantă pentru drepturile femeilor.
Ea a înregistrat în secret ore de conversații cu McGowan, care se pregătește să-și publice memoriile sub titlul „The Brave”, o carte care îl îngrijorează pe Harvey Weinstein.
În plus, agenta de la Black Cube care a stabilit contacte cu Rose McGowan, sub o identitate diferită, a contactat jurnaliști care anchetau presupusele agresiunile sexuale ale lui Weinstein, printre care și un reporter al New York, Ben Wallace, pentru a afla de ce informații dispuneau.
Citeşte şi Momente critice la Casa Regală. Sunt ultimele ore sau zile ale Regelui Mihai
Acest articol a fost actualizat la: 2017-12-26T23:00:17+02:00 23:00
Acest site foloseste cookies.
Read More