Nicolae, fostul principe, nepotul Regelui Mihai a aflat de la un prieten de moartea bunicului sau.
Nicolae, nepotul renegat al Regelui Mihai, este in scandal cu rudele sale, dupa ce in urma cu cateva saptamani a incercat sa intre in locuinta din Elvetia, unde se afla bunicul sau.
Chiar si in aceste conditii, Nicolae a fost socat de faptul ca nimeni din familie nu l-a anuntat de moartea Regelui. Se pare ca acesta a aflat de la un prieten, care l-a sunat si i-a transmis trista veste, aflata de la televizor. „A fost socat sa afle ca a murit bunicul sau si ca mama sa sau matusa nu l-a anuntat. A aparut intai comunicatul oficial si apoi a aflat el”, a precizat prietenul fostului principe.
Și avocatul fostului principe Nicolae a făcut aceleași declarații. Acesta nu a fost anunțat de moartea bunicului său
„E nu a fost anunțat oficial de nimeni din familie. Chiar dacă nu va fi primit de familie, el va participa. Rămâne să vedem unde îi va fi locul în ceremonialul acestei înmormântări.”, a declarat avocatul lui Nicolae.
Reacția lui Traian Băsescu după ce a aflat că a murit Regele. Declarații NEAȘTEPTATE
Regele Mihai şi Regina Ana, cea mai lungă poveste de dragoste pe care a avut-o Casa Regală a României
Cine urmează la tron după moartea Regelui Mihai. Documentul a fost semnat
Acest site foloseste cookies.
Read More