Connect with us
Scandalul tragerilor loto de Revelion. Acuzații dure ale unui jurnalist

Știri

Scandalul tragerilor loto de Revelion. Acuzații dure ale unui jurnalist

Tragerile loto de Revelion au provocat un mare scandal în România. Cei care și-au încercat șansa au plătit preț dublu pe beilete, iar în agențiile Loteriei Române li s-a spus că se organizează trageri duble.

Informația apărea și în revista „Loto-Prono”, însă pe 31 decembrie a fost organizată doar o singură tragere.

Oamenii s-au simțit înșelați, iar unii dintre ei amenință cu plângeri penale sau că vor da în judecată Loteria Română, instituție aflată în subordinea ministerului de Finanțe.

Ce a spus Loteria Română despre scandal

Loteria Română a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, că la tragerile loto speciale de Anul Nou „s-a produs o eroare de redactare” și că prețul mai mare al variantelor „s-a reflectat in fondurile de castiguri ale fiecarui joc si implicit in valoarea premiilor”.

Loteria Romana a promovat aceste trageri in agentiile proprii, prin transmiterea de comunicate de presa atat in data de 24 decembrie 2018 cat si in data de 28 decembrie 2018 cat si prin postarea de informatii relevante pe pagina proprie de facebook si pe site-ul www.loto.ro.

Totodata, printr-o circulara interna transmisa in data de 10 decembrie 2018, toate punctele de lucru judetene au fost informate cu privire la modalitatea de organizare a Tragerilor Loto Speciale de Craciun si de Anul Nou, fiind mentionate toate informatiile relevante cu privire la aceste extrageri, inclusiv in ceea ce priveste suplimentarile fondului de castiguri si pretul variantelor de joc.

De asemenea, in agentiile loto au existat atat afise cat si anunturi privind Tragerile Loto Speciale de Anul Nou.

In ceea ce priveste informarea cu privire la Tragerile Loto Speciale de Anul Nou din revista „Loto-Prono”, precizam ca in ultimul numar din anul 2018, la rubrica dedicata acestor trageri, s-a produs o eroare de redactare.

Aceasta a fost remediata in scurt timp, prin corectarea editiei online si prin retragerea numarului de la difuzare, pentru informarea corecta a jucatorilor.

Mentionam faptul ca, in conformitate cu Regulamentul de Organizare si Administrare a Jocurilor Loto, Loteria Romana a decis majorarea preturilor si modalitatea de desfasurare a extragerilor in vederea suplimentarii cu sume importante a fondului de castiguri.

Totodata, precizam faptul ca pretul variantelor s-a reflectat in fondurile de castiguri ale fiecarui joc si implicit in valoarea premiilor, a transmis Loteria Română.

Ce spune Septimiu Sărățeanu despre extragerea Loto din 31 decembrie

Jurnalistul Septimiu Sărățeanu (fost la TVR și Pro TV) acuză o înșelăciune de proporții și spune că este vorba de „o manevră financiară” „orchestrată de Eugen Teodorovici” pentru a se acoperi o gaură la buget.

Iată postarea acestuia de pe contul de Facebook:

„Imediat dupa trecerea in noul an 2019 presa romaneasca a vorbit despre un nou scandal la Loteria Romana, legat de tragerile de Revelion.

Ceea ce nu stie mass media este ca suntem in fata unui tun financiar de proportii, cu ramificatii politice extrem de puternice ,pe care in mod normal DNA ar trebui sa-l ancheteze si dispuna niste masuri.

Hai sa va spun eu exact ce toata lumea se fereste sa o faca pentru ca nu are informatii. Ceea ce va spun in continuare sunt informatii la prima mana care ar trebui sa zguduie caracatita.

La inceputul lunii decembrie s-a decis organizarea unor trageri speciale de revelion, asa numitele trageri duble. Loteria Romana are o experienta relativ recenta in organizarea acestor trageri, acestea organizandu-se doar de 7-8 ani.

Care e sistemul ? Platesti dublu pretul unei variante, dar participi la doua trageri . De data asta participantii nu au avut parte de asta, ci de o MARE INSELATORIE.

In revista Loto , distribuita in 2500 de exemplare si pe site-ul LOTO s-a publicat anuntul cu tragerile speciale , dar se pare ca decizia de a se acoperi o gaura fusese luata la nivel politic.

Dupa 48 de ore de la publicarea anunturilor si a reclamelor , conducerea actuala a Loteriei sub „bagheta” lui Ovidiu Portariuc si-a dat seama ca ” este o eroare de redactare”.

Insa bilete erau deja vandute, reclama era facuta si isi producea efectele, bani, sume importante, erau incasati.

Cand si-a dat seama de efectele managementului defectuos al situatiei si al scandalului care se rostogolea, conducerea Loteriei Romane a inceput sa ameninte directorii de agentii sa retraga ziarul Loto , in incercarea de a incerca sa acopere minciuna.

Nu s-a luat nici o alta masura tehnica pentru a ” drege busuiocul”, desi s-a stiut de situatie inca de pe 25 decembrie si se mai putea face ceva reparatoriu pentru jucatorii la toate tragerile Loto.

Sărățeanu: Loteria a încasat peste 4.5 milioane de euro la tragerea de Revelion

Ar fi trebuit returnati bani, 50 % din pretul incasat pentru o varianta, pentru fiecare participant, dar asta nu s-a intamplat.

Nu a existat nici o pozitie publica a Loteriei, pina ieri, cand la ora 16.00, in zi de vineri s-a dat un comunicat „smecheresc”, facut in asa fel incat foarte putine institutii de presa sa-l mai poata prelua.

La tragerea de Revelion s-au incasat peste 4,5 milioane de euro, sustin surse autorizate din interiorul Loteriei, iar fondul de premiere a fost putin peste 1 milion de euro.

Unde sunt restul de bani ? Este evident ca acopera o gaura din buget .

Aceleasi surse autorizate sustin ca aceasta manevra financiara si aceasta inselatorie nu s-ar fi putut face decat cu acordul ministrului de Finante Eugen Orlando Teodorovici.

” Daca nu a existat acordul Ministerului de Finante pentru chestia asta pur si simplu avem de-a face cu o nebunie fara margini, o inconstienta manageriala cu evidente accente penale”, sustin aceleasi surse autorizate din interiorul Loteriei Romane.

Dupa tot acest scandal directorul general al Loteriei Romane Ovidiu Portariuc a intrat in concediu de pe 3 ianuarie, si-a inchis telefonul mobil si nu ar fi exclus sa urmareasca consecintele in vreo tara exotica.

DNA ar trebui sa intre urgent pe firul afacerii si sa ia la intrebari doua persoane responsabile de aceasta inselaciune cu bani publici, obtinuti de la persoane particulare: Ovidiu Portariuc- director general si Danut Sporea-directorul economic al Loteriei Romane.

Aceste doua persoane pot fi acuzate ca au bagat mina pina la cot si dincolo de el in banul public, sau au alimentat un alt buzunar al Ministerului de Finante ca sa acopere o gaura neagra din bugetul de stat”.

Citește și: Update: Rezultate Loto 6 din 49. Numerele norocoase din 31 decembrie

1 Comment

1 Comment

  1. Nae nae

    2019-01-08T12:11:28+02:00 at 12:11

    Excroci cei de la Loteria romana. Dar, în Tulcea s-a știut că va fi doar o singura extragere. Posibil sa fie excepția care confirmă regula. Ce ar fi daca s-ar reveni la afișarea pe site a tuturor extragerilor și castigurilor de la începutul lui 6/49? Vor fi mari întrebări. Cu răspunsuri doar la DNA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top