Știri

Scene de neînțeles la prima slujbă din țară: ce i-a făcut o femeie Arhiepiscopului Tomisului

Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a avut parte de o scenă cel puțin ciudată în timpul primei slujbe ținute în aer liber. Slujbele religioase au fost reluate în curțile lăcașelor sfinte conform regulilor impuse de autorități. Acestea vor fi respectate în următoarele 30 zile, pe timpul stării de alertă. Află mai multe detalii din rândurile următoare!

Scene de neînțeles la prima slujbă din țară: ce i-a făcut o femeie Arhiepiscopului Tomisului

Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a experimentat o scenă ciudată în timpul primei slujbe de când au fost redeschise bisericile. Astfel, în timpul oficierii slujbei Sfintei Liturghii în fața Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” începută la ora 08:30, o femeie a început să se învârtă în jurul acestuia. Femeia se învârtea la propriu în jurul feței bisericești în mijlocul slujbei.

Arhiepiscopul Tomisului a fost mirat de acest gest straniu și a rămas blocat, iar la momentul specific slujbei a binecuvântat femeia care a făcut acest gest ciudat. Celelalte fețe bisericești, preoți, diaconi sau chiar credincioșii au rămas uimiți la vederea femeii. Aceștia nu au intervenit și au lăsat femeia să își termine scena bizară.

De menționat este faptul că în perioadă stării de alertă, pentru a se evita incidentele neplăcute, la fiecare slujbă ierarhii vor fi protejați de forțe de ordine care includ poliție sau jandarmi.

Sfânta Împărtășanie a fost amânată după 1 iunie

În perioada stării de alertă slujbele nu se vor ține în biserică, ci în aer liber pentru a proteja enoriașii de noul virus. De asemenea, Sfânta Împărtășanie este amânată până când va trece criza și se va putea face împărtășirea enoriașilor cu aceeași linguriță pentru toți.

„După cum vă este cunoscut, pentru teologul ortodox și pentru creștinul ortodox practicant, împărtășirea cu aceeași linguriță euharistică nu este sursă de contaminare, însă pentru epidemiologii de astăzi, care propun reguli și restricții multe în caz de pandemie, lingurița euharistică unică este o mare problemă, fiind în opinia lor sursă de contaminare”, declara Patriarhul Daniel.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-05-15T16:10:04+03:00 16:10

Share
Scris de
Oana Pauna

Acest site foloseste cookies.

Read More