Știri
Scene revoltătoare filmate într-un liceu din Săcele, judeţul Braşov. O profesoară este batjocorită de o elevă: „Nebuna mea, hai la cimitir, hai la cimitir, să te îngrop puţin!”
O profesoară este batjocorită de o elevă, în sala de clasă, de faţă cu restul colegilor. Imaginile scandaloase au fost postate pe internet chiar de către fată. În înregistrare se vede cum eleva se ridică din bancă, merge după profesoară în faţa clasei şi începe să-i cânte o manea cu versuri jignitoare.
În acest timp, o filmează cu telefonul mobil. Profesoara îşi păstrează calmul şi o roagă să înceteze, însă fără rezultat. Poliţiştii s-au autosesizat în acest caz şi fac acum cercetări, pentru a lua măsuri.
Pe fundal se aude cum fata fredona vesurile: „Nebuna mea, hai la cimitir, hai la cimitir, să te îngrop puţin! Să fim noi doi, noi doi, numai noi doi, numai noi doi şi lopata dintre noi.”
În urma apariției în mediul online, pe o rețea de socializare, a unei înregistrări video în care o elevă dă dovadă de un comportament neadecvat în timpul orelor de curs, politistii din cadrul I.P.J. Brasov – Politia Municipiului Sacele, s-au sesizat din oficiu și efectueaza cercetari pentru a stabili persoana/persoanele implicate și împrejurările în care a avut loc evenimentul. În funcție de rezultatul cercetărilor, se vor dispune masurile legale care se impun.