Scrisoare tulburatoare pentru Dacian Ciolos: „Ea a fost Kiki”

Scrisoare emotionanta pentru premierul Dacian Ciolos despre viata, suferinta si moartea unui copil cu Sindrom Down.

Si despre problemele unui sistem care trateaza cu indiferenta si cinism persoanele cu dizabilitati.

Scrisoarea adresata lui Dacian Ciolos este semnata de Madalina Turza, directorul executiv al Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati.

„Aleg acum sa nu va vorbesc despre cifre si statistici, despre tabele extinse in XLS pentru ca stiu ca asta aveti in mapa zilnic.

Acum vreau sa va rog sa priviti aceasta fotografie. O vedeti?

Ea a fost Kiki.

O fetita cu Sindrom Down dintr-unul din judetele acestei tari al carei Prim Ministru sunteti acum domnia voastra. Kiki, a murit acum aproximativ 6 luni. In  liniste. Langa mama ei, nestiuta de nimeni si uitata de toti.

Nu vreau sa va spun de ce s-a dus, desi inclusiv asta are legatura cu sistemul din tara care i-a dat cu atata zgarcenie DOAR cetatenia. Vreau sa va spun cum a trait Kiki.

Kiki nu a mers niciodata pe piciorusele ei pentru ca in tara ei nu exista un program de reabilitare neuromotorie, iar mama ei nu si-a permis tratamentele costistoare din mediul privat.

Kiki nu a spus niciodata mai mult de „mama” pentru ca tara ei nu are un program de recuperare adevarat sau de dezvoltare de abilitati de comunicare alternativa, iar in privat o ora de astfel de terapii costa enorm.

Kiki era transportata de mama ei intr-un carucior mult prea mic si prea vechi pentru nevoile ei, tara ei nu are un program prin care sa ofere astfel de mijloace minime pentru toti copiii.

Ca sa poata ajunge la Bucuresti, Kiki trebuia sa astepte o anumita cursa de autocar pentru ca celelalte nu o primeau sau o obligau sa stea pe ultimul rand din spate unde i se facea rau.

Kiki nu a fost niciodata intr-o scoala domnule Prim Ministru. Nu s-a jucat cu colegii in recreatie si nu a stropit tabla cu buretele ud pentru ca nu exista in tara ei o scoala pregatita sa o primeasca.

In ultimul ei an de viata, Kiki a avut niste dureri cumplite de dinti domnule Prim Ministru. Da, de dinti. Cred ca stiti ce inseamna o durere de masea. Imaginati-va cum dor 18 simultan. Niciun doctor din sistemul public nu si-a asumat vindecarea. Pentru ca este complex. Pentru ca este costisitor. Pentru ca nu exista un program. Si stiti ce s-a intamplat, domnule Prim Ministru? S-a putut rezolva prin bunavointa unor oameni din mediul privat. Care au tratat-o in clinica lor, simplu si firesc. Pentru ca statul nu i-a oferit nimic. Si dupa operatie, Kiki a zambit. Si am strans-o tare tare in brate.

Kiki a locuit impreuna cu mama si fratii ei intr-o camaruta pe care mama ei o platea cu greu din indemnizatie, fara sa inteleg cum si ce mancau. Stiti de ce domnule Prim Ministru? Pentru ca persoanele cu dizabilitati nu au nicio sansa la o locuinta sociala.

Kiki a iubit mult si neconditionat pe oricine ii acorda o clipa de atentie. Kiki a oferit enorm si nu a primit NIMIC. Si s-a stins.

Acum o luna si ceva am inghetat tarziu in noapte pentru ca am vrut o schimbare. Pentru copilul meu cu dizabilitati care sta acasa pentru ca a fost batut si dedat in scoala speciala, pentru toti copiii, tinerii si adultii in situatia asta si pentru Kiki care mi-a ridicat inima la cer si apoi mi-a sfasiat-o in mii de bucatele.

Nu este vina dumneavoastra ca ingerul Kiki a plecat.

Dar este optiunea dumneavoastra daca alegeti sa faceti din Kiki inceputul unui nou capitol si al sperantei.

Am sperat in frigul din strada si am crezut, da am crezut, ca cel putin intr-unul din graficele obiectivelor dumneavoastra de guvernare voi gasi cuvantul DIZABILITATE. Si nu l-am gasit.

Stiu ca aveti un mandat scurt si mai stiu ca sunt multe aspecte ale vietii sociale care necesita atentie. Insa, dati-mi voie, cu respect sa va spun ca acesta nu este un argument. NU asteptam o rezolvare completa, ci dovada efectiva a unui INCEPUT.

Am expertiza si experienta necesara sa va aduc TOATE argumentele juridice, tehnice si sociale pentru a va explica nu numai necesitatea, dar si obligatia de a adresa aceasta problema sociala acuta a peste 700.000 de cetateni romani si familiile lor. Dar aleg sa nu fac asta acum pentru ca am scris deja, eu si cei care luptam pentru aceasta cauza arhive de explicatii, analize, rapoarte, memorii, propuneri si obiective.

Acum vreau sa va intreb, recunosc, inspirata fiind de un europarlamentar belgian intr-un alt context:

Cum doriti, domnule Prim Ministru, sa-si aduca lumea aminte de dumneavoastra?

Ca Premierul care a inceput cea mai grea schimbare pentru viata persoanelor cu dizabilitati din Romania?

Sau ca omul care a perpetuat tacerea si indolenta guvernelor din ultimii 27 de ani.

E o chestiune de alegere. Si va apartine. In totalitate.

In noiembrie 2015 eu v-am dat un cec in alb.

Pentru Kiki. Pentru copilul meu. Pentru o Romanie de care ma agat cu ultimele forte sa nu o parasesc”, a notat Madalina Turza pe blog-ul personal.