Scrisoarea emoționantă a unui bărbat pentru medicii care au avut grijă de soția sa în ultimele clipe de viață

După ce soția lui a suferit un atac de astm devastator, un bărbat recunoscător a scris o scrisoare deschisă echipei medicale.

„Când încep să povestesc prietenilor și familiei despre cele șapte zile în care ați tratat-o ​​pe soția mea, Laura Levis, în ceea ce s-a dovedit a fi ultima zi a vieții ei, ei mă opresc la cel de-al 15-lea nume pe care mi-l amintesc.

Lista cuprinde medici, asistente medicale, specialiști în respirație, asistenți sociali și chiar și personalul de curățenie care o îngrijea.

„Cum vă aduceți aminte de numele lor?”, Întreabă ei.

„Cum aș putea să nu?”, Răspund.

Fiecare dintre voi a tratat-o ​​pe Laura cu profesionalism, bunătate și demnitate. Când avea nevoie de radiografii, v-ați cerut scuze că o să dureze puțin. Când i-ați ascultat inima și plămânii prin stetoscoape și rochia ei a început să alunece, ai tras-o ca să o acoperi cu respect.

Ați învelit-o cu o pătură nu numai atunci când temperatura corporală a avut nevoie de reglare, dar și atunci când camera a fost doar puțin rece și ați crezut că ea ar dormi mai confortabil în acest fel.

Apoi a fost modul în care m-ați tratat. Cum aș fi găsit puterea de a reuși să trec prin săptămâna asta fără voi?

De câte ori ați intrat în cameră, ca să-mi găsesc răbdarea, stăteam cu capul în jos și așezat pe mâna ei eram linișit că era pe mâini bune.

De câte ori a-ți verificat dacă am nevoie de ceva, de la mâncare la băutură, de la haine proaspete până la duș fierbinte sau de a vedea dacă am nevoie de o explicație mai bună a unei proceduri medicale sau de cineva cu care să vorbesc?

De câte ori m-ați îmbrățișat și m-ați consolat când am căzut sau ați întrebat despre viața Laurei?

Când aveam nevoie să folosesc un computer pentru un e-mail de urgență, ați făcut-o să se întâmple.

Și într-o seară specială, mi-ai dat voie să aduc mai mult de 50 de persoane din viața Laurei, de la prieteni la colegi până la membrii familiei. A fost o revărsare a iubirii care includea jocul de chitară și operă, cântând și dansând.

A fost ultima noapte mare a căsniciei noastre împreună, pentru amândoi, și nu s-ar fi întâmplat fără sprijinul vostru.

„Mai există un moment – de fapt, o singură oră – pe care nu o voi uita niciodată”

În ultima zi, după ce am așteptat operația donatorului de organe, tot ce am vrut a fost să fiu singur cu ea. Dar familia și prietenii continuau să vină să-și spună la revedere, iar ceasul suns.

Până la ora 4, în cele din urmă, toată lumea dispăruse și am fost epuizat emoțional și fizic, aveam nevoie de un pui de somn. Așa că am întrebat asistentele, Donna și Jen, dacă ar putea să mă ajute să-mi pun scaunul, ceea ce era atât de incomod, dar tot ce aveam, alături de Laura. Aveau o idee mai bună.

Mi-au cerut să plec din cameră pentru o clipă, iar când m-am întors, au mutat-o ​​pe Laura în partea dreaptă a patului ei, lăsând suficient spațiu pentru mine să mă așez lângă ea pentru ultima oară. Am întrebat dacă ne-ar putea da o oră fără o singură întrerupere și au dat din cap, închizând perdelele și ușile și oprind lumina.

Mi-am asezat lângă ea. Arăta așa de frumoasă și i-am spus-o, mângâindu-i părul și fața. Mi-am așezat capul pe piept, simțind cum se ridică și cade cu fiecare respirație, bătăi de inimă în urechea mea.

Acesta a fost ultimul nostru moment în care eram un soț și o soție, și era mai natural și mai pur și mai reconfortant decât orice am simțit vreodată. Apoi am adormit.

Îmi voi aminti acea ultima oră împreună pentru tot restul vieții mele. A fost un dar dincolo de daruri și am să-i mulțumesc lui Donna și lui Jen.

Serios, trebuie să vă mulțumesc pentru asta.

Cu recunoștința și iubirea mea veșnică,

Peter DeMarco”

Laura Levis a fost pacientul din cadrul unității de terapie intensivă din cadrul spitalului CHA Cambridge din Cambridge, Massachusetts. Avea 34 de ani.