Sebastian Papaiani s-a stins din viață, marți dimineața, acasă sub privirile soției sale. Actorul a murit la vârsta de 80 de ani după o grea suferință.
Actorul va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu, din Capitală. sebastian Papaiani își va dormi somnul de veci lângă colegul său de scenă, Marin Moraru.
„Am aflat cu mare tristeţe de decesul lui Sebastian Papaiani. Este unul dintre actorii mei favoriţi şi aşa va rămâne în continuare. Opera sa va dăinui în timp. Am primit o solicitare din partea familiei marelui actor pentru a încerca să rezolvăm pe cale administrativă şi această problemă. Este dureroasă dar necesară. În acest moment pot să afirm că s-a găsit un loc de veci chiar lângă Marin Moraru”, a declarat Gabriela Firea marți, după decesul actorului, potrivit Mediafax.
Moartea actorului Sebastian Papaiani a îndurerat întreg teatrul românesc. Marii actori au primit cu tristețe teribila veste.
„Este înfiorător. Timpul ne distruge. Dumnezeu să-l odihnească! Eram prieteni, făcea parte din galeria marilor actori. Am jucat cu el și l-am admirat în multe spectacole și l-am admirat în multe perstații artistice. Era plin de umor și în ceea ce privește starea sa de sănătate. Fizic l-am văzut la comemorarea lui ștefan Iordache. Se pare că a murit acasă, se pare că nu s-a mai putut face nimic. Durerea rămâne aceeași pentru teatrul românesc, pentru noi, pentru familia lui.”, a declarat Florina Cercel la Antena 3.
Ion Dichiseanu a fost luat prin surprindere de moartea prietenului său.
„E o veste cum nu se poate mai trisăa. Eu am fost la spital. Am fost informat prin regizor care a ținut legătura cu soția. Știam cum evoluează, că a stat 2 luni în spital.”, Ion Dichiseanu.
Sebastian Papaiani s-a nascut pe 25 august 1936 la Pitesti si este unul dintre cei mai iubiti actori din Romania. Acesta a jucat in numeroase filme si seriale de televiziune precum „Pacala” si „Numai iubirea”, ultima productie fiind difuzata acum 11 ani de Acasa TV.
Sebastian Papaiani a primit o stea pe Aleea Celebritatilor din Bucuresti pentru intreaga sa activitate. Ileana Stana Ionescu si Sebastian Papaiani sunt doi creatori de viata, permanent tonici, radianti, ce depasesc luminile scenei si ale ecranului in orice imprejurari. Ei au reusit, prin prezenta lor plina de farmec si de caldura, sa transmita energii pozitive, contagioase de viata si bucurie.
Actorul Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul national Serviciul Credincios in grad de Cavaler, alături de alti actori, „pentru devotamentul si harul artistic puse in slujba teatrului romanesc, cu prilejul implinirii unui veac și jumatate de existenta a Teatrului National din Bucuresti.”
Acest site foloseste cookies.
Read More