Connect with us
Sectorul 3: Înscrierile la creșe încep în perioada 2 - 13 iulie

Știri

Sectorul 3: Înscrierile la creșe încep în perioada 2 – 13 iulie

Un anunț oficial pe site- ul primăriei sectorului 3 anunță că înscrierile la creşe pentru anul şcolar 2018 – 2019 se fac în perioada 2 – 13 iulie.

„Primăria Sectorului 3, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, anunţă faptul că în perioada 2 – 13 iulie se fac înscrieri la creşele din sector, pentru anul şcolar 2018 – 2019”, relevă sursa citată.

Conform acesteia, cererile de înscriere vor fi însoţite, obligatoriu, de următoarele documente: copie de pe certificatul de naştere al copilului; copie de pe actele de identitate pentru fiecare dintre părinţi/reprezentanţi legali.

Află cum se pot face înscrierile

„Pentru înscrierile on-line pe site-ul wwww.dgaspc3.ro, documentele vor fi scanate şi ataşate conform instrucţiunilor din aplicaţie.

La sediul fiecărei creşe se vor afişa, pe 23 iulie, listele cu numele copiilor admişi, iar în perioada 24 – 31 iulie se vor depune dosarele care vor conţine următoarele documente: adeverinţă de venituri pentru fiecare dintre părinţi/reprezentanţi legali; hotărâre/sentinţă de plasament sau a senţintei de încredinţare în vederea adopţiei; hotărâre/sentinţă de divorţ sau de încredinţare a copilului; fişa medicală de intrare în colectivitate; fişă de vaccinări.

Citește și: Caută curent electric Fără curent electric: Zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu

În cazul în care în perioada menţionată (24 – 31 iulie 2018), părintele/reprezentantul legal nu depune la sediul creşei dosarul complet, locul va fi considerat disponibil şi redistribuit, în cazul în care vor exista cereri de înscriere neonorate”, precizează sursa citată.

Primăria Sectorului 3 subliniază că solicitările depuse la registratură anterior datei de 2 iulie nu vor fi luate în considerare.

Au început înscrierile copiilor la grădiniţă

De luni au  început oficial înscrieriile pentru copiii nou-veniți la grădiniţă, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale.

Prima etapă de înscriere este cuprinsă între 21 mai şi 8 iunie, iar până la 21 iunie se vor face analiza cererilor şi procesarea acestora.

Cea de-a doua etapă este cuprinsă între 25 iunie şi 27 iulie pentru cei care nu au prins loc în grădiniţa aleasă, iar în cea de-a treia etapă 30 iulie – 31 august se face repartizarea pe locurile rămase libere, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.

Potrivit acestuia, în Bucureşti în învăţământul preşcolar de stat, atât pentru reînscrierea, cât şi pentru înscrierea copiilor în grădiniţă sunt 35.320 locuri, iar 10.000 de locuri în învăţământul preşcolar particular.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top