Știri

Şefa DNA şi procurorii Marius Iacob şi Gheorghe Popovici, cercetaţi disciplinar de Inspecţia Judiciară

Acestei sesizări i-au fost conexate alte cinci, cu conţinut similar, primite de IJ şi vizând-o pe şefa DNA.

Sesizarea a fost repartizată pentru soluţionare Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori.

Inspecţia Judiciară spune că, la finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare.

Potrivit unor surse, IJ a primit alte cinci sesizări cu conţinut similar

„Sesizarea (…), la care au fost conexate şi alte sesizări cu obiect similar, a fost repartizată spre soluţionare Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori. Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorii Laura Codruţa Koveşi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA şi Gheorghe Popovici, procuror şef secţie la DNA. La finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare si sesizarea Secţiei pentru procurori in materie disciplinara a CSM, fie respingerea sesizării în cazul in care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare”, au transmis reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.

Procurorii Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Marin Nicolae, care au fost revocaţi din DNA la începutul lunii iulie, au sesizat Inspecţia Judiciară, acuzând că procurorul şef al DNA se implică în ancheta privind înregistrarea unei şedinţe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor şi solicitând teste cu detectorul de minciuni.

Scandalul în DNA a izbucnit atunci după apariţia în presă a unor înregistrări cu Laura Codruta Kovesi la o întâlnire cu procurorii DNA.

Citește și LOVITURĂ! Românii vor plăti RATE mai mari la bănci