Știri

Șeful Poliției Române, Cătălin Ioniță, a demisionat. Chestorul Ioan Buda l-a înlocuit

Şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, a solicitat încetarea împuternicirii din funcţia de inspector general al IGPR din motive personale, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.

Şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Cătălin Ioniţă, a solicitat ministrului Afacerilor Interne încetarea împuternicirii în funcţia de inspector general al Poliţiei Române. Solicitarea a fost motivată de considerente personale”, informează un comunicat al MAI transmis marţi AGERPRES.

Conform prevederilor legale, ministrul Carmen Dan a transmis documentele prim-ministrului, împreună cu propunerea de împuternicire în funcţia de inspector general al Poliţiei Române a chestorului general de poliţie Ioan Buda, fostul şef al Poliţiei de Frontieră.

Citește și: Poliția Română, mesaj viral pe facebook: „Mi-a zis Gabriela că sunteţi pe strada cealaltă!”

Ioan Buda are o vechime de 28 de ani în MAI, iar în perioada 2015-2016 a ocupat funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, poziţie din care a coordonat inclusiv activitatea Poliţiei Române.

Chestorul principal Cătălin Ioniţă a fost împuternicit în funcţia de şef al Poliţiei Române la data de 17 ianuarie 2018 pentru o perioadă de şase luni.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a transmis un mesaj, marţi, cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, în care subliniază că Tricolorul este martorul celor mai importante momente ale istoriei, „ale acelor evenimente care au definit România şi, ulterior, au propulsat-o în rândul ţărilor europene”.

„Mândria, în forma ei pură şi sinceră, este un sentiment înălţător care motivează şi dă sens celor mai profunde trăiri. Aşa simţim cu toţii când Drapelul nostru Naţional se înalţă pe redute greu de cucerit, graţie performanţelor obţinute de români.

Astăzi, la ceas de sărbătoare, se cuvine să privim câteva secunde în interiorul nostru, acolo unde fiecare dintre noi adăpostim acel sentiment natural, firesc, denumit simplu patriotism. Să ne amintim că Drapelul Naţional este martorul celor mai importante momente ale istoriei, ale acelor evenimente care au definit România şi, ulterior, au propulsat-o în rândul ţărilor europene”, a spus Carmen Dan, potrivit unui comunicat de presă al MAI.

Ea afirmă că Tricolorul are puterea de a ne uni pe toţi în numele idealurilor şi valorilor care fac bine României

„Nimic nu ne poate destabiliza atât timp cât avem un crez comun, chiar dacă, în anumite momente, îmbrăţişăm opinii diferite. Rămânem aceiaşi români recunoscuţi peste hotare pentru ospitalitate şi omenie, iar Drapelul rămâne parte indisolubilă a identităţii noastre în lume.

Datoria fiecăruia dintre noi este să dăm conţinut acestui simbol naţional, prin faptele noastre. România a fost construită prin sacrificiile şi unirea în voinţă a înaintaşilor noştri şi am convingerea că viitorul acestei ţări se bazează pe stabilitate şi înţelepciune”, se arată în mesaj.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 26 iunie.

Foto: Hepta.ro

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More