Știri
Sergiu Obadă creează mese 3D din lemn și sticlă! Meșterul vrea să le vândă pentru a putea din nou merge (Foto)
Despre Sergiu Obadă, un tânăr din satul Mihăileni, care trece acum printr-o mare provocare a vieții, v-am povestit și anterior. Acum câțiva ani, băiatul a suferit un accident rutier în urma căruia și-a traumat coloana vertebrală.
Acel accident i-a răpit mersul, nu și talentul.
Tânărul realizează lucrări din lemn și sticlă în 3D – mese care creează iluzii optice senzaționale și care vor fi un accesoriu extraordinar pentru orice interior.
Susținut de iubita sa, Sergiu a continuat să muncească și să-și dezvolte pasiunea. Acum meșterul realizează lucrări incredibile din lemn și sticlă! Le vinde în țară, dar le poate transmite și peste hotare, așa ca minunile ieșite din mâinile lui să poată bucura moldoveni și oameni din toată lumea.
Tehnica în care Sergiu lucrează este una foarte sofisticată: el combină lemnul cu sticla și obține lucrări în 3D de la care efectiv îți iei cu greu privirea.
Banii câștigați din vânzarea lucrărilor, Sergiu vrea să îi investească în tratament, ca să poată merge din nou. Lucrările tânărului pot fi admirate dar și cumpărate direct de pe pagina lui de facebook.