Știri
Sevil Shhaideh a ajuns la DNA! Există varianta reținerii sale
Sevil Shhaideh a ajuns la DNA pentru a fi audiată în dosarul ”Belina”. Există varianta reținerii sale.
”Am informația că în interiorul DNA există varianta reținerii doamnei Shhaideh”, a spus Adina Anghelescu, pentru Antena 3. Aceasta a mai precizat că este posibil ca Ministrului Dezvoltării să-i fie schimbată calitate din suspect în învinuit.
Shhaideh a fost audiată la DNA pe 22 septembrie
Vicepremierul a fost audiată într-un dosar ce vizează transferul din proprietatea publică a statului în cea a Consiliului Județean Teleorman a Brațului Pavel și a Insulei Belina.
Atunci, un comunicat al DNA anunța că s-a început urmărirea penală față de vicepremier ”sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”.
Tot în acest dosar, procurorii DNA au cerut Camerei Deputaților încuviințarea începerii urmării penale pe numele Rovanei Plumb, dar parlamentarii încă nu au luat în dezbatere cererea DNA.
viorel dan
2017-10-11T14:15:25+03:00 at 14:15
Dar pe BASE&IOHA cand o sa-i retina tradatoarea de neam si tara KOVESI !!?!!