Connect with us
Un bărbat a avut parte de una dintre cele mai neplăcute surprize din viața sa, în momentul în care și-a prins nevasta în pat cu șeful.

Știri

Și-a prins soția în pat cu șeful, iar ce s-a întâmplat apoi este fără precedent!

Un bărbat din Marea Britanie, tată a doi copii, bănuia de ceva vreme că soția are o aventură.

El și-a urmărit nevasta prin intermediul telefonului mobil al acesteia și a aflat că aceasta se îndrepta către o destinație necunoscută.

Bărbatul a văzut cum soția sa, pe nume Nancy (38 de ani), a intrat într-o casă pe care nu o știa, apoi a așteptat câteva minute și a intrat și el.

Când a văzut ce făcea mama copiilor săi a rămas mască!

A avut nevoie de câteva secunde să își revină după ce și-a surprins soția în pat cu șeful ei, care avea 58 de ani.

Nervos, a scos telefonul și i-a filmat pe cei doi, apoi a fugit și și-a lăsat soția în brațele șefului.

Urmarea nu a fost cea așteptată de bărbat.

Cu toate că nu i-a agresat în niciun fel pe cei doi, bărbatul, pe nume Sean, a fost arestat și acuzat de intare prin efracție,

Mai mult decât atât, el risca și ani grei de închisoare.

Avocații săi au pregătit o apărare imbatabilă și chiar au susținut faptul că acesta ar merita felicitat pentru faptul că nu a recurs la violență atunci când și-a surprins soția cu șeful.

Judecătorii au ales să îl elibereze din închisoare, în cele din urmă.

Bărbatul s-a despărțit de soția sa, apoi.

Citește și: Primul soț al Mihaelei Rădulescu, declarații incendiare: “Am prins-o cu…”

Te-ar putea interesa și: Înainte de nuntă, a aflat că viitoarea soție l-a înșelat. Cum a umilit-o de față cu toată lumea

Cu puțin timp înainte de a se căsători, un bărbat in Singapore a aflat că logodnica sa l-a înșelat. Vestea nu i-a picat deloc bine, așa că a hotărât să se răzbune.

El a continuat pregătirile de nuntă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. În ziua nunții, la salonul în care s-a ținut petrecerea, a luat microfonul și le-a spus tuturor că vrea să le arate niște imagini cu momente fericite trăite alături de noua lui soție.

De fapt, înainte de nuntă, bănuind că ceva este în neregulă cu viitoarea soție, el angajase un detectiv particular, iar acesta o filmase pe femeie în compania amantului.

Mirele a pus acele imagini chiar la petrecere, iar lumea a fost șocată să vadă ce se petrecuse. La câteva zile distanță de la acest eveniment, cei doi au divorțat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top