Categorii Știri

Sibiu. Accident cu un microbuz de copii, luni dimineața

Accident la Șura Mare pe 15 octombrie. Nouă persoane, dintre care patru copii, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în urma coliziunii dintre un microbuz și un autoturism pe DN14.. Măsura a fost luată pentru ca victimele să nu sufere din cauza frigului.

„Ambulanta de transport victime multiple va transporta persoanele care se aflau în microbuz la UPU Sibiu pentru a nu suferi din cauza frigului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, pe DN14, la ieşirea din Şura Mare spre Slimnic, conducătoarea auto a unei maşini a depăşit neregulamentar şi a intrat în coliziune cu un microbuz înmatriculat în Covasna. Şoferiţa a primit îngrijiri medicale la locul producerii accidentului.

Citește și: Accident grav provocat de fiul lui Leonard Doroftei

Traficul rutier se desfăşoară alternativ în zona petrecerii coliziunii auto.

Un alt accident grav s-a petrecut duminică seara în județul Vaslui. Cinci persoane au fost rănite, duminică seara, într-un accident de circulaţie petrecut pe raza localităţii Ivăneşti, autorităţile activând planul roşu de intervenţie, au anunţat reprezentanţii ISU Vaslui.

„Din primele informaţii, este vorba despre cinci victime, trei adulţi şi doi minori, toate conştiente. A fost activat planul roşu. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de prim ajutor, două salvări din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi grupa operativă condusă de inspectorul-şef”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Petru Iftene.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-10-15T09:46:17+03:00 9:46

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More