Siguranţa călătorilor cu metroul este în pericol, întrucât Metrorex are un deficit de 700 de oameni, iar sindicatul ia în calcul o nouă grevă generală dacă problemele nu se rezolvă, a declarat luni Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM).
Aproximativ 300 de salariaţi ai Metrorex pichetează Ministerul Transporturilor între orele 12:00 şi 14:00, pentru a atrage atenţia asupra problemelor de la metrou.
„Avem o situaţie care durează de mai bine de un an: trebuie să angajăm 700 de oameni pentru siguranţa circulaţiei. Aşa cum a constatat toată lumea, fără să ştiţi prea multe amănunte, am avut anumite probleme tehnice şi avem chiar şi riscuri în siguranţa circulaţiei, fără personalul necesar”, a spus Radoi.
Potrivit acestuia, problema va deveni şi mai gravă când va fi deschis metroul din Drumul Taberei.
Alte nemulţumiri ale sindicatelor vizează bugetul insuficient al Metrorex, noua organigrama, precum şi situaţia contractelor.
Rădoi a adăugat că salariaţii vor protesta zilnic, până joi, în faţa Ministerului Transporturilor, urmând ca, în zilele de 27 şi 28 august să picheteze Palatul Victoria.
„Dacă nu se rezolvă, cu siguranţa va avea loc o grevă generală în toamnă”, a susţinut el.
Circa 400 de sindicalişti USLM – salariaţi Metrorex şi reprezentanţi ai comercianţilor din metrou au pichetat luni, între orele 12:00 şi 14:00, Ministerul Transporturilor, conform unui comunicat al sindicatului remis AGERPRES.
Acţiunea va continua şi în următoarele trei zile, urmând ca, în 27 şi 28 august protestatarii să picheteze sediul Guvernului, în acelaşi interval orar.
La finele lunii trecute, aproximativ 100 de reprezentanţi de la Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) au protestat în faţa Ministerului Transporturilor reclamând probleme de dialog social cu actuala conducere a Metrorex, lipsa de personal necesar pentru asigurarea siguranţei transportului de călători şi probleme în negocierea Contractului Colectiv de Muncă.
Ministerul Transporturilor, preciza, la acea dată, că sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că nu a fost prelungit contractul dintre Sindomet şi Metrorex privind închirierea spaţiilor din staţiilor de metrou.
„Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu a mai fost prelungit contractul dintre Sindomet (firmă deţinută de sindicatul de la metrou) şi Metrorex pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou.
Discuţiile despre aceste spaţii comerciale sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor. Contractul de închiriere, încheiat în 2003 pentru 5 ani şi prelungit apoi de încă două ori, expiră la 26 septembrie a.c.
Comercianţii şi sindicatul au insistat să fie prelungit în continuare, cu acordul părţilor. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a susţinut, la întâlnirile cu reprezentanţii sindicatelor, că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale”, susţineau reprezentanţii MT.
Citește și: Incident la metrou la Unirii, joi seara! O persoană a dat cu spray lacrimogen, călătorii au fost evacuați
Acest site foloseste cookies.
Read More