Connect with us
Simona Halep a vorbit despre scoaterea de pe calendar a turneului WTA de la New Haven

Știri

Simona Halep, out de la Turneul de la Beijing din motive medicale

Simona Halep a fost nevoită să abandoneze Turneul de la Beijing din primul tur, iar pe teren au ajuns medicii pentru a-i asigura supravegherea necesară româncei.

Simona a renunțat la meci după 32 de minute

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a abandonat, duminică, în prima rundă a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.285.274 dolari, după ce Ons Jabeur (Tunisia) a câştigat primul set cu 6-1.

Românca (27 ani), afectată de problemele pe care le are la spate în ultima vreme, a renunţat după 32 de minute de joc.

Halep, destul de imobilă, a început slab meciul şi a fost condusă cu 4-0, înainte de a obţine primul ghem, unul făcut cadou de adversară, care a comis două duble greşeli consecutive. Halep a apelat la sfaturile antrenorului Darren Cahill la 0-3, iar la 1-4 a primit îngrijiri medicale la vestiar, dar acestea nu au dat rezultatul scontat şi românca a fost nevoită să se retragă după ale două ghemuri.

Halep a obţinut doar patru puncte pe propriul serviciu, niciunul pe serviciul al doilea.

Jabeur (24 ani, 113 WTA), venită din calificări, o va înfrunta pe croata Donna Vekic, nr. 40 mondial, în turul al doilea.

Simona Halep a fost finalistă anul trecut la Beijing, performanţa sa ajutând-o să urce în premieră pe primul loc în clasamentul WTA.

Halep a ajuns la patru înfrângeri consecutive, după ce a pierdut finala de la Cincinnati, în primul tur la US Open şi în turul al doilea la Wuhan.

Pe tabloul principal la Beijing se mai află două românce, Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea. Buzărnescu va juca în primul tur cu belarusa Aleksandra Sasnovici, iar Cîrstea, ajunsă din postura de lucky loser pe tablou, o va înfrunta duminică pe olandeza Kiki Bertens.

CITESTE SI: Probleme între Simona Halep și antrenorul său? Declarații neașteptate, după eliminarea de la US Open: „Ea știe mai bine”

Simona Halep s-a retras de la New Haven. Ce probleme are românca

Daniel Șuta, editor senior

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top