Un şofer a scăpat ca prin minune, după ce a provocat un accident pe fondul oboselii.Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Budăi, către Sârca.
Un şofer din Bacău care a stat toată noaptea la rând la racla Sfintei Parascheva, a adormit la volan şi a fost pe punctul de a face prăpăd pe drumul european, la Budăi, scrie ziaruldeiasi.ro.
Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Budăi, către Sârca. Şoferul unui autoturism Opel, începător, a aţipit la volan, a intrat pe contrasens şi a atins un Volkswagen Touareg.
Şoferul acestei maşini, a tras de volan dreapta pentru a evita Opelul, a intrat în rigola de pe marginea drumului şi s-a răsturnat.
O femeie din Touareg a fost rănită uşor şi a fost transportată la spital, iar şoferul şi un tânăr au scăpat cu leziuni minore şi o sperietură zdravănă. Şi pasagerii din celălalt autoturism, Opel, au scăpat miraculos.
„Am stat toată noaptea la Sfânta Parascheva şi sunt foarte obosit. Îmi era somn pe drum şi chiar urma să trag pe dreapta, într-o parcare, să dorm un pic. Nu am mai apucat”, a spus şoferul.