Fiecare om este unic în felul lui, fie că este vorba de aspectul fizic, comportament sau chiar tabieturi și obiceiuri. Venind vorba de obiceiuri, unii oameni au unele dintre cele mai ciudate frici sau fobii. Dacă mulți ne confruntăm cu teama de întuneric, de șerpi sau alte animale veninoase, o femeie din Anglia s-a luptat timp de 20 de ani cu fobia de… fructe și legume, dar și pește. Ea a mâncat doar paste, chipsuri și brânză și a reușit să scape de acest obicei negativ abia după două decenii.
Jenny Edgar, în vârstă de 32 de ani, din Coventry, Anglia nu a mâncat fructe și legume sau pește timp de 20 de ani. În meniul ei zilnic intra mâncare nesănătoasă precum chipsuri, cartofi prăjiți, paste și brânză. Nu a îndrăznit să guste fructe ți legume, deoarece se temea de acestea. În plus, nu mânca niciodată în oraș, deoarece se gândea la faptul că ar putea găsi în mâncare alimentele care nu îi plăceau deloc.
Chiar și la cinele festive din ajunul sărbătorilor, femeia alegea să mănânce macaroane cu brânză și să servească chipsuri. Se pare că totul a început în copilărie, când Jenny evita să mănânce verdețuri sau legume, moment în care a stabilit că nu-i plac restul alimentelor și așa că nici nu s-a mai deranjat să încerce și altceva. Totuși, putea mânca struguri și stafide.
În timp, ea a devenit foarte jenată de acest obicei. După ce s-a logodit, s-a simțit rușinată că mereu trebuia să poarte cu ea mâncarea ei și evita să ia masa cu prietenii sau cu familia logodnicului său. În plus, începuse să ia în greutate. Ceea ce a determinat-o la schimbare a fost gândul că fiul ei ar putea prelua acest obicei, drept pentru care a decis să ia măsuri. După doar șase ședințe de terapie prin hipnoză, ea s-a vindecat. Acum intenționează să gătească cât mai mult și să cultive propriile sale fructe și legume.
„Prima sesiune pe care am avut-o a fost uimitoare. El doar a vorbit cu mine într-un mod foarte relaxat și m-a determinat să încerc cinci fructe diferite. Am pus o bucată de ananas în gură și pur și simplu nu-mi venea să cred aroma. A fost delicios și am spus că nu-mi vine să cred că am așteptat atât de mult să fac asta. După alte câteva sesiuni, Russell a gătit pește și legume proaspete, care au avut un gust minunat. Mi-a fost teamă să le încerc la început, dar după câteva furculițe am fost convinsă.”, povestește Jenny.
Acest site foloseste cookies.
Read More