Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a declarat, potrivit AFP, că este exclusă impunerea în Uniunea Europeană de măsuri coercitive de urmărire prin telefon în vedere trasării lanţurilor de contaminare cu noul coronavirus.
Breton a făcut aceste remarci în contextul în care mai multe ţări au indicat că au în vedere, în perspectiva ridicării restricţiilor impuse în ideea de a limita pandemia, o serie de aplicaţii pentru telefonul mobil ce ar permite reperarea şi avertizarea persoanelor care s-au aflat în contact cu o altă persoană, contaminată.
„Nici nu se pune problema, nu voi susţine niciodată, niciodată, măsuri care să fie coercitive”, a declarat duminică Breton, în emisiunea Le Grand Jury, coorganizată de RTL, Le Figaro şi LCI. Utilizarea acestor aplicaţii trebuie să se facă „exclusiv pe bază de voluntariat”, a adăugat comisarul european. În plus, aceste metode ar putea fi folosite „exclusiv de către autorităţile sanitare. Imposibil pentru autorităţile judiciare, poliţie, comerciale, asigurări să aibă acces”, a subliniat Breton, citată de Agerpres.
Este vorba de principii conţinute într-un „instrumentar” al Comisiei Europene şi care vizează stabilirea unei „linii directoare a ceea ce ne gândim că ar trebui făcut şi ce nu ar trebui”, cu obiectivul ca aceasta să fie acceptată „în următoarele 10 zile de ansamblul statelor membre”, a mai spus Breton. „Vom propune linii roşii extrem de clare, evident cu acordul complet al agenţiilor naţionale pentru protecţia datelor private”, a insistat comisarul european.
Acest site foloseste cookies.
Read More