De la 15 mai a fost impusă starea de alertă și tot de atunci au fost stabilite măsuri care le aduc oamenilor mai multă libertate. Astfel, relaxarea a fost făcută treptată. După reluarea mai multor activități și afaceri de la 15 mai, 1 iunie a venit cu vești bune pentru români: aceștia pot circula liber, fără declarație pe propria răspundere, pot merge din nou la plajă, iar, cea mai așteptată veste, terasele au fost deschise. Aici au fost impuse mai multe reguli pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, printre care și oferirea unor informații către personalul teraselor. Despre acestea a vorbit premierul și a explicat la ce ajută.
Românii pot merge la terase de la 1 iunie, însă vor fi nevoiți să se supună unor reguli stricte. Una dintre cele mai importante reguli este oferirea unor date personale. Premierul Ludovic Orban a explicat că nu este vorba despre codul numeric personal sau alte date de pe cartea de identitate, ci de nume și număr de telefon. Acestea sunt necesare și pentru rezervare. În plus, vor putea fi utilizate în scopul unei anchete epidemiologice, dacă situația o va cere.
„Rațiunea acestei măsuri a fost foarte simplă: din cauză că se adună foarte mulți oameni la un loc, dacă se descoperă un caz de persoană care este pozitivă, care s-a dus într-o terasă, ai nevoie pentru rapiditatea anchetei epidemiologice să poți să consulți bazele de date ca să știi care sunt persoanele care există cu risc de infectare.”, a declarat Ludovic Orban.
Amintim că situația încă dificilă a făcut posibilă deschiderea teraselor doar cu respectarea mai multor măsuri prin care se urmărește reducerea riscului de îmbolnăvire cu Covid-19. Astfel, personalul teraselor va purta echipament special, format din mască de protecție și mănuși. În plus, mesele vor fi așezate la o distanță de cel puțin 2 metri și numărul de persoane de la o masă va fi limitat la 4, cu respectarea distanțării sociale. În plus, locul în care a stat un client va fi dezinfectat după plecarea acestuia și chiar vor fi oferite meniuri de unică folosință.
În acest context, proprietarii teraselor se tem că vor înregistra pierderi substanțiale, având în vedere că, probabil, numărul de clienți permis va fi unul redus din cauza măsurilor impuse. În plus, unii se vor teme, în continuare, să meargă în spații publice din cauza pandemiei.
Acest site foloseste cookies.
Read More