Social

Ce obligaţii au angajatorii în cazul concedierilor colective?

Obligații ale angajatorilor în cazul concedierilor colective. A fost o perioadă grea pentru toată lumea, din orice domeniu de activitate, ori categorie socială. Pe fondul pandemiei, foarte mulți români au intrat în șomaj tehnic, au trecut la program de patru ore, sau chiar au rămas fără serviciu. În toate dintre aceste cazuri, decizia a aparținut angajatorilor. Mulți au recurs la măsuri drastice pentru a-și ține firmele în picioare, unii chiar au făcut concedieri colective.

Ce obligaţii au angajatorii în cazul concedierilor colective?

Codul Muncii are prevederi precise legate de metodologia și pașii care trebuie făcuți pentru o astfel de măsură. Concedierea colectivă poate fi făcută numai în cazul desființării locurilor de muncă, angajatorul trebuie să organizeze consultări și trebuie să anunțe autoritățile din domeniul muncii.

Conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), există câțiva pași pe care angajatorii trebuie să îi urmeze în cazul concedierilor colective.

În primul rând, ei au obligația să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri.

Angajatorii obligați să acorde preaviz

Angajatorii sunt obligaţi să acorde preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaţilor care urmeazã sa fie disponibilizaţi.
În perioada preavizului, angajaţii vor participa la serviciile de preconcediere realizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori de alţi furnizori de servicii de ocupare din sectorului public sau privat, acreditaţi, selectaţi de către acestea, în condiţiile legii.
Totodată, în vederea realizării serviciilor de preconcediere, angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncã cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere.

Fără îndoială, pandemia a stricat multe dintre planurile românilor. Mulți au rămas fără locuri de muncă, cu facturi și rate la bănci.

Cine a putut, a optat pentru joburi de acasă.

Imediat cum s-au dezmorțit lucrurile și s-au mai relaxat restricțiile, a început căutarea de locuri de muncă.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-07-08T12:00:03+03:00 12:00

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More