Se întâmplă un paradox în România, în aceste vremuri. Dacă unii sunt de-a dreptul speriați de COVID-19, alții își continuă activitățile obișnuite și se comportă ca și cum virusul nu ar exista. Sau dacă ar exista, lor nu le-ar face rău. Greu de înțeles, însă un exemplu de acest fel vine din weekend, de la o stațiune cu apă termală din județul Satu Mare.
Peste 60 de persoane au intrat în același bazin cu apă termală dintr-o comună din județul Satu Mare. Imaginea cu bazinul plin de oameni a fost postată de cineva pe rețeaua de socializare Facebook. Mesajul care a însoțit fotografia a fost acesta:
”Poftiți distanță socială, toată lumea trebuie să se relaxeze! Să ne binecuvânteze Dumnezeu cu sănătate și multe bucurii! Mihaieni Satu Mare”, a scris femeia care a postat fotografia.
Precizăm faptul că Satu Mare este singurul județ din România care a raportat mai puțin de 100 de cazuri de la debutul pandemiei de coronavirus.
COVID-19. La nivel național, însă, situația ține în alertă autoritățile. Au fost câteva zile cu un număr record de cazuri, după care, duminică, 12 iulie, numărul a mai scăzut. Au fost confirmate 456 de cazuri noi în 24 de ore. Asta și pentru că a scăzut și numărul de teste făcute în țara noastră.
Până ieri, 12 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.535 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.387 au fost externate, dintre care 21.545 de pacienți vindecați și 1.842 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 532 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Până ieri, 1.884 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 11.07.2020 (10:00) – 12.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 13 decese (10 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Ialomița, Prahova, Suceava, Vaslui și Vrancea.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-07-13T08:53:19+03:00 8:53
Acest site foloseste cookies.
Read More