Începând de astăzi sunt în vigoare regulile din noua stare de alertă. Hotărârea de Guvern prin care se prelungește starea de alertă cu încă 30 de zile, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Mulți dintre noi am crezut că vom scăpa mai repede de acest virus, și ne vom relua viața normal, însă nu este deloc așa. Trebuie să fim conștienți de pericol și să ne adaptăm acestei situații.
Joi, 16 aprilie, a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern prin care se prelungește starea de alertă cu încă 30 de zile. Începând de astăzi și timp de o lună suntem în noua stare de alertă. Este pentru a treia lună consecutiv când România se află în stare de alertă.
De data aceasta, prelungirea stării de alertă nu vine cu restricţii noi, și nici cu măsuri noi de relaxare. Președintele Klaus Iohannis a precizat că nu se vor introduce restricții suplimentare, dar nici nu vor exista noi măsuri de relaxare. Practic se mențin regulile din starea de alertă în care am fost până acum.
Se menține măsura obligativității purtării măștilor în spaţiile publice închise, în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
Sunt permise spectacolele de tip drive-in numai dacă cei din maşină fac parte din aceeaşi familie.
Evenimentele private în spaţii închise sunt permise, doar dacă participă cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică
Cantonamentele, antrenamentele şi competiţiile sportive sunt permise
Concursurile sportive în aer liber sau în bazine acoperite pot fi organizate, dar fără spectatori
Este interzisă în continuare organizarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise
Evenimentele private în spaţii deschise sunt permise doar dacă participă cel mult 50 de persoane care sunt obligate să respecte regulile de distanţare fizică.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-07-17T08:54:29+03:00 8:54
Acest site foloseste cookies.
Read More