Premierul Ludovic Orban a declarat aseară într-un interviu la Digi24 că teoria conform căreia România nu testează suficient este falsă, iar capacitatea de testare va crește la 6000 de teste pe zi.
Premierul a precizat că are propria autoevaluare asupra strategiei adoptate de Guvern și a făcut o comparație cu alte state afectate grav de coronavirus.
„Nu-mi place să vorbesc, am propria autoevaluare, dar puteți compara cu alte țări. Primul caz a fost în România în 26 februarie. În aceeași zi, în Spania erau 2 persoane, în Franța erau 12, Italia avea peste 150. Putem analiza care este numărul de cazuri acum. În România avem 2.738, în timp ce Spania are zeci de mii de cazuri, în Franța zeci de mii de cazuri, iar la bilanțul deceselor putem constata că în România este mult mai mic”, a spus Orban, la Digi24.
Orban a mai ținut să sublinieze faptul că este falsă teoria că în țara noastră nu se testează multe persoane.
„Este o teorie falsă. România a crescut capacitatea de diagnosticare, sunt alți parametri, nu depindem numai de capacitatea de diagnosticare. Am plecat de la câteva sute de teste pe zi și am urcat la peste 2.500 de teste pe zi. Până la finalul săptămânii avem obiectivul să depășim 3.000 pe zi. Legat de numărul de centre de testare, noi a trebuit să achiziționăm PCR-uri.
Noi, pentru a putea crește capacitatea de testare am mobilizat toate entitățile. E vorba și de câte persoane trebuie testate, am redus timpul între momentul recoltării și timpul de diagnosticare, creșterea capacității de testare nu se desfășoară peste noapte. Creștem capacacitatea de diagnosticare în fiecare zi și va crește până la necesar, fie 5.000 sau 6.000 de teste pe zi”, a subliniat Ludovic Orban.
Până acum în românia au fost efectuate puțin peste 28.000 de teste pentru depistarea infecției cu noul tip de coronavirus.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-04-03T11:05:39+03:00 11:05
Acest site foloseste cookies.
Read More