Din 15 mai, starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă. Tot atunci a început și relaxarea în ceea ce privește măsurile pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, iar situația a fost reanalizată la două săptămâni. De la 15 iunie au fost impuse noi măsuri care au relaxat restricțiile impuse în urma pandemiei. Printre măsuri se află și redeschiderea mall-urilor, a Loteriei și a caselor de pariuri, însă oamenii vor trebui să respecte niște reguli stricte pentru a evita infectarea cu noul coronavirus.
Odată cu deschiderea mall-urilor, au fost impuse mai mult măsuri de prevenire a infectării cu noul coronavirus. Astfel, în mall-uri vor fi aplicate panouri de informare cu privire la regulile de igienă și distanțare fizică, a unor indicatoare de restricționare a aglomerării și de stabilire a unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanțării fizice. De asemenea, se va realiza un triaj epdemiologic și nu le va fi permis accesul persoanelor cu temperatura de peste 37,3 grade celsius sau a celor cu simptome de infecții respiratorii.
De altfel, este obligatorie purtarea măștii de protecție care să acopere nasul și gura atât în magazine, cât și în întreaga incintă a centrelor comerciale. Se va permite accesul unui număr limitat de persoane, astfel încât să fie asigurați 7 metri pătrați pentru fiecare persoană. De altfel, este limitat și timpul care poate fi petrecut la cabina de probă și nu pot fi testate produsele cosmetice.
Sălile vor fi dezinfectate constant, la fel și aparatele sau alte obiecte folosite. Unde este posibil, oamenii vor folosi instrumente de scris proprii, iar în caz contrar, le vor așeza pe cele de la agenție într-un loc separat, în vederea dezinfectării lor. Aparatele pentru jocuri de noroc vor fi așezate la cel puțin 1,5m distanță, iar cei care nu au de gând să înceapă o sesiune de joc sau deja au încheiat-o, vor fi poftiți să părăsească spațiul. Și aici, numărul de persoane va fi limitat, în funcție de dimensiunea spațiului.
În document se mai spune că pentru jocul de cazino distanța între clienți în jurul meselor de joc va fi de cel puțin 2 m, realizată prin dispunerea adecvată a meselor. În cazul în care distanța nu poate fi respectată se pot instala panouri separatoare între clienți sau mese.
Acest site foloseste cookies.
Read More