Social

Se pot întoarce românii din străinătate de sărbători? Anunțul autorităților

Situația din România este tot mai dificilă pe zi ce trece. Lucrurile se complică, dovadă stând numărul de cazuri care a explodat în ultima vreme. Astfel, peste 5000 de români care au contractat virusul nemilos sunt indentificați în fiecare zi, iar sute de oameni și-au pierdut viața din cauza acestuia. Având în vedere că tot mai multe măsuri de prevenire a infectării au fost impuse, românii se tem de un lockdown și de o altă perioadă agitată, în care circulația va fi restricționată. Cel mai tare se tem românii din străinătate, care se întreabă dacă își vor mai petrece anul acesta sărbătorile alături de familie.

Românii din străinătate pot veni acasă de Crăciun

Pandemia continuă să reprezinte o amenințare și viețile noastre s-au schimbat complet de când virusul a lovit omenirea. De sărbătorile pascale, toată lumea a stat departe de familie, deoarece circulația era restricționată în toată țara, pentru prevenirea infectării cu noul virus. Astfel, mulți români au fost departe de cei dragi, în special de bătrâni, pentru a-i putea proteja. Și circulația din altă țară a fost destul de deficitară, multe curse fiind anulate, ceea ce i-a blocat pe români printre străini.

În acest context, românii din străinătate se tem că nu vor reuși să vină în România nici de Crăciun și Revelion și că situația va fi ca de Paște.  Nelu Tătaru a dat asigurări că românii din Diaspora care își doresc să petreacă sărbătorile acasă pot face acest lucru, însă vor fi nevoiți să țină cont de mai multe măsuri stricte, pentru a se proteja pe ei și pe cei din jurul lor.

Dacă se întorc în România dintr-o țară grav afectată de pandemie, românii din străinătate vor trebui să stea în carantină timp de 14 zile. Dacă se întorc doar pentru trei zile, pot veni cu un test care să ateste că sunt sănătoși.

Și președintele Klaus Iohannis i-a asigurat pe cetățeni că nu  este luată în calcul impunerea stării de urgență în perioada sărbătorilor de iarnă și că toți românii vor putea fi alături de familii, pentru că despre asta este Crăciunul, despre timp cu cei dragi. Totuși, avertizează că sărbătorile vor fi unele atipice și nu vor fi permise petrecerile numeroase, în care să nu se respecte măsurile de protecție.

„Nu am luat în discuţie, nu s-a discutat un astfel de demers. Măsurile luate, restricţiile în vigoare sunt cele pe care le cunoaştem. Nu cred că sărbătorile de iarnă vor fi în acest an ca în alţi ani. Se va putea călători în mai puţine locuri, vor fi restricţii şi cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului – este sărbătoare în şi cu familia. În acest moment nu se impune o nouă carantină totală, așa cum a fost în primăvară. Nu trebuie să căutăm vinovați, ci soluții pentru a preveni răspândirea bolii”, a declarat

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More