Ziua Mondială a Ciocolatei. Întreg mapamondul sărbătorește acest deliciu extraordinar care ne face viața mai frumoasă. De fapt, data de 7 iulie (1550) indică doar momentul introducerii în Europa, a băuturii pe bază de cacao. Ciocolata sub formă de baton sau tabletă, așa cum o cunoaștem astăzi, avea să apară mai târziu.
Ziua Mondială a Ciocolatei este marcată anual pe data de 7 iulie. Alimentele pe bază de cacao au apărut în urmă cu câteva mii de ani. Acum, ciocolata se găsește în nenumărate forme și arome care nu doar că ne cresc nivelul de endorfină, dar ne fac și bine organismului. Cu cât conține mai multă cacao, și mai puțin lapte, cu atât este mai bună. Totul ține de cantitate!
Ciocolata neagră face bine aparatului cardiovascular. Studiile au arătat că cei care au consumat o cantitate mică de ciocolată neagră de două sau trei ori pe săptămână, au înregistrat o scădere a tensiunii arteriale.
Ciocolata neagra are un efect bun și asupra creierului, îmbunătățind funcția cognitivă și ajutând la reducerea riscului de accident vascular cerebral.
Ciocolata neagră este bogată în antioxidanți. Rolul acestora este să ajute corpul în lupta împotriva radicalilor liberi care cauzează procesul de oxidare a celulelor.
De asemenea, un alt beneficiu al consumului de ciocolată neagră este că te face mai fericit. În timp s-a demonstrat că acest desert gustos te ajută să-ți îmbunătățești starea de spirit. Ciocolata are un efect pozitiv în situații de stres și oboseală, iar în plus stimulează producerea endorfinelor – hormonul fericirii.
Consumată în cantități mari, ciocolata ne poate face mult rău. Specialiștii în nutriție atrag atenția că ciocolata poate crește riscul de obezitate. Cacaua din ciocolata conține cafeină ce poate provoca migrene sau insomnii. Tot din cauza cafeinei, care are și un efect laxativ, ne poate provoca și probleme digestive.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-07-07T09:36:09+03:00 9:36
Acest site foloseste cookies.
Read More