SUA, Marea Britanie şi Franţa au anunțat vineri că modifică proiectul lor de rezoluţie cu privire la Siria, ce abordează simultan aspectele politic, umanitar şi problema folosirii armelor chimice în conflictul sirian.
Cele trei ţări occidentale, care au efectuat raiduri aeriene cu o săptămână în urmă în Siria, ca represalii la un presupus atac chimic, încă mai aşteaptă ca Rusia să intre în negocieri.
Vechiul text denunţa recurgerea la armele chimice de către regimul sirian la Douma în data de 7 aprilie. Noua versiune obţinută de AFP condamnă folosirea „semnalată” a acestui tip de arme în acea zi.
Rusia şi Siria neagă în continuare utilizarea armelor chimice în data de 7 aprilie, primul argument al Occidentului pentru efectuarea raidurilor din 14 aprilie.
Versiunea modificată a proiectului dezvoltă, de asemenea, partea umanitară şi solicită secretarului general al ONU „să exploreze modalităţi” de reluare a negocierilor politice.
În acest sens, ea îl „încurajează pe secretarul general să creeze prin intermediul trimisului său special un comitet constituţional”, o menţiune ce nu figura în prima versiune.
Această adăugire ar putea fi salutată de Moscova. Principala realizare a summitului desfăşurat la Soci, în Rusia, la sfârşitul lunii ianuarie viza crearea unui astfel de comitet. Deşi a acceptat-o iniţial, Damascul a respins ulterior această idee, care a rămas de atunci literă moartă.
Conflictul sirian figurează pe agenda unei reuniuni informale în acest weekend a Consiliului de Securitate, care se va ţine în Suedia. Proiectul de rezoluţie amendat nu va fi negociat, ci doar menţionat, conform unor surse diplomatice.
La ONU, nicio altă reuniune nu a fost programată.
„Vom aştepta până săptămâna viitoare”, a spus un diplomat.
Numeroşi membri ai Consiliului de Securitate rămân însă sceptici în legătură cu o reuşită a textului propus de Paris, Washington şi Londra.
„Nu este clar de ce Rusia ar accepta un text care combină trei părţi deja respinse separat”, argumentează un diplomat european, sub rezerva anonimatului.
„Avem nevoie de noi idei pe dimensiunea politică pentru a avansa”, a apreciat miercuri un diplomat suedez, prezentând deplasarea Consiliului de Securitate în Suedia.
Acest site foloseste cookies.
Read More