Categorii Știri

Tragedie pe șosea, în această dimineață! Cinci tineri au murit pe loc, după ce mașina lor a intrat sub un TIR

Cinci tineri au murit duminică dimineaţa, pe drumul european E 85, în Vadu Moldovei, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un autotren, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Fălticeni cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi două echipaje de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava.

Potrivit sursei citate, la locul accidentului salvatorii au găsit cinci victime încarcerate, toate din autoturism şi toate fără semne vitale, cu leziuni extrem de grave, personalul medical fiind nevoit să declare decesul acestora.

Trei dintre victime erau în vârstă de 17 ani, una de 18 ani, iar şoferul avea 21 de ani.

Citește și: Accident în București, cartierul Berceni. O femeie a murit

Autoturismul care a intrat în coliziune cu tirul, înmatriculat în Turcia, a fost grav avariat.

Circulaţia a fost circa două ore blocată pe comunicaţia E85, pentru a se putea interveni la faţa locului, dar şi a curăţa carosabilul de resturile provenite în urma tragicului eveniment.

Accident București: Pieton, lovit pe linia de tramvai de o mașină

Un pieton a fost lovit, vineri dimineaţă, de o maşină care se deplasa pe şos. Ştefan cel Mare pe linia de tramvai, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Şoferul, în vârstă de 32 ani, a produs accidentul când venea dinspre Lizeanu şi a ajuns în dreptul staţiei ‘Dr. Grozovici’.

Pietonul are circa 35 de ani şi este în stare conştientă.

Circulaţia tramvaielor este blocată pe sensul către Obor.

Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-12-09T12:22:43+02:00 12:22

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More